Top
 

Ioana are funcție de defrost

Mereu mi-am dorit să fiu o persoană activă, care face de toate și cunoaște mulți oameni diferiți și interesanți, dar nu știam de unde să încep. Am terminat o facultate – am tratat-o ca pe o vizită la spital: prezență zgârcită, fără interacțiune cu alți internați, ca să nu mă abonez la vreo boală. Am stat cam 2 ani într-o organizație studențească și m-am simțit la început ca atunci când am descoperit înghețata cu Oreo – extaziată!  Dar între timp, mi-am dat seama că entuziasmul lor debordant ascundea lipsa de know-how, că majoritatea oamenilor sunt un amestec de citate frumoase, pasaje din cărți și simț al realității identic cu al broaștelor care trec strada.

După câteva serii de încercări spre a deveni ce îmi doream, am început să mă uit la multe seriale, să frecventez locuri cu muzică bună, să dorm până la prânz și să mă plâng că nu am timp să devin ceea ce vreau să devin.

Când deodată, s-a întâmplat ceva care m-a ridicat de pe canapea. Am intrat, deja licențiată într-ale comunicării, într-un internship la o agenție de publicitate pe care o vânam din anul I de facultate. Acolo aveam să cunosc publicitarii ăia ca-n Mad Men, să particip la party-uri underground, să gândesc campanii de-ți stă mintea-n loc și să trăiesc într-un mediu creativ în perpetuă dezvoltare. Dar socoteala de acasă nu se prea potrivește cu cea din târg. Persoane interesante am cunoscut, campanii am făcut, Mad Men pot spune că am primit (poză), dar nu învățam așa alert cum îmi doream eu.

Creierul meu încă se afla într-un soi de latență publicitară. Nu mă simțeam deloc stimulată, iar la birou ajungeam mereu ultima. Mă ofticau grav evenimentele la care nu mai puteam participa pentru că erau în timpul programului. Publicitatea îmi dăduse headshot, când eu voiam să îi dau un fist bump. În momentul în care am plecat de acolo, am cunoscut-o pe Ioana.

Din câte auzisem, Ioana era brici, dificilă pe alocuri, tot timpul pe grabă și imbatabilă în argumente. Suna bine. Doar că am mai auzit eu de oameni frumoși care fac și dreg, dar s-au dovedit a fi un mare fsss. Mi-am zis că o să aștept și o să îmi fac singură părerea.

Ajunsă la prima zi de muncă, la ea în sufragerie, unde ședeam inconfortabil cu încă 10 persoane, am auzit în speech-ul ei de început sintagma următoare: împreună vom schimba lumea!. „Mmmda, eu de abia îmi schimb așternuturile și tu vrei să shimb lumea.”, a fost primul meu gând. Însă la o săptămână distanță, ne-am mutat în sediul nou. Aici, Ioana a avut spațiul și timpul pentru a ieși de tot din claustrofobia oricărui truism. Ne-a vorbit despre strategia și așteptările ei, le-a ascultat pe ale noastre. Ne-a ținut un training care mi-a spart anumite prejudecăți și le-a transformat în întrebări. Nimic din ce a spus nu auzisem în altă parte.

Aici am dat de niște oameni printre care nu simt gradele. Un prieten spunea că internii (cred că e valabil și pentru juniori) au un statut incert: undeva la granița dintre ființe umane și nonentități. Nu și aici. Simt că oamenii de aici au încredere în mine și în ceea ce pot eu să fac.

Nu vreau să pară ca-ntr-o reclamă la iaurturi digestive, dar acum, după ce am ascultat-o pe Ioana vorbind, nu party-urile și atmosfera de serial de anii ’60 mă atrag. Acum sunt în 2016 și mă gândesc la viitor. Acum mă trezesc înainte să îmi sune telefonul și vreau să fiu persoana care dezarmează sistemul de alarmă dimineața, la birou. Nu îmi pasă de evenimentele pe care le ratez, ci de ce pot eu învăța în timpul ăla. Ioana are așteptări ridicate cu heliu, iar pentru asta vreau să fiu tot timpul în alertă, să învăț mult mai mult, să prind viteză. Acum simt că am acces la niște resurse, simt cum există cineva care îmi oferă un simț al orientării. Simt cum Ioana îmi dezgheață mintea.

Însă încă îmi e teamă enorm că voi dezamăgi, că vede în mine ceva ce nu există. Mă întreb în fiecare zi dacă merit să fiu în echipa asta, dacă nu voi da un rateu colosal și dacă le pierd timpul oamenilor din jur.

3

Written by: Ioana Gheorghe

Hi, Ioana here! I like to write white-hot and inspired, both funny and terrible. My aim is to communicate and induce in the reader a delicious delight in the fact of being alive and happy. I will be more than happy to use my skills for your company’s success.

Latest comments

Post a comment