Top
 

Lasă-te criticat dacă vrei să fii mai bun

Nu ia nimeni critica mai prost ca mine. Cu siguranță sunt și acțiuni ale mele, care lasă prilej de critică. Credeți-mă, fug de ea cu vitează de alergător profesionist.

Cam așa aș fi fugit și din calea ideii de a scrie pe blogul Minio. Nu m-am gândit niciodată că am stofă pentru a scrie ceva. Dar am acceptat provocarea.

Când ne-am gândit la acest blog, am vrut ca oamenii să ne cunoască așa cum suntem: dezbrăcați de eterna convingere că într-un business trebuie să afișezi o imagine lipsită de cusur. Și totuși, eu vreau să scriu bine, vreau să fac un articol bun și vreau să arăt că pot!

Mă pun pe scris articolul și nu mă pot decide nici măcar asupra titlului. Mă gândesc că orice aș scrie, o să primesc numai critici. Fug la colega mea, leader pe proiectul de blog, și o întreb dacă îmi pot modera singură comentariile din site. Da, mi-a trecut prin cap și asta, voi face cumva să șterg criticile de acolo și, dacă este posibil, de pe fața pământului.

Îmi dau seama că toată această zbatere îmi dă un sentiment de încântare. Mă apuc să scriu și…îmi place! Mai scriu, mai șterg, am multe idei și parcă degetele nu tastează în același ritm. E gata, am primul articol! Parcă l-aș scrie și pe al doilea, nu cumva să-mi treacă entuziasmul…

Îmi iau bucata de suflet, o printez și încep să adun păreri. Prima dată încerc la oamenii care cred eu că mi-ar da un feedback sincer și, ce să vezi, li se pare grozav. Îmi spun că e clar că am ceva de spus și chiar mă întreb de ce nu am făcut-o până acum. Îmi iau laurii victoriei și mă duc la Ioana, încrezătoare că am dat-o pe spate cu articolul meu. Chiar îmi pregătesc discursul despre cum o să refuz propunerea de fi copywriter în agenție. Vorba aceea, e clar că știu și pot s-o fac, dar am lucruri mai importante de făcut în agenție, copywriting-ul e pentru boemi…

Ioana zâmbește la mine. Îmi spune că articolul i-a depășit așteptările. Îmi pare din ton că pesemne erau destul de scăzute…eh, e vina mea că nu am arătat ce pot până acum, îmi spun, simțind pe loc că nu mă mai încape cămașa.

– “E foarte spumos articolul Ana, dar…”

Dar ce? Nu exisă un dar…cred că nu l-am auzit eu bine. Nu are cum să fie un “dar”, fiindcă de obicei după “dar” vine o…critică…

– “Dar structura narativă nu e tocmai coerentă, fraza asta e prea lungă…” de la un punct încolo nici nu mai aud bine. Urechile îmi sunt roșii și ard. Aș scoate fum pe nas, dar abia îmi țin în frâu respirația accelerată. Mă uit la Ioana, e calmă. Știe exact cum să-mi servească o critică. La pachet cu zâmbet larg și dezarmant…

– “Eu aș reformula aici și aș spune…” continuă ea…Ei asta-i bună! Păi acelea sunt trăirile mele, cum să reformulez la sugestie? “Nu aș mai fi eu, nu scriu ca tine, scriu ca mine, că am o personalitate deja…” îmi spun eu în minte, desigur, în timp ce capul meu se apleacă voluntar a aprobare.

Plec de acolo cu articolul meu mânjit cu roșu, ca în clasele primare, când primești înapoi o lucrare pentru care nu te-ai pregătit.  Și cu laurii căzuți pe jos, amorțiți de la cădere.

Rescriu articolul. Țin cont de critici…încerc să mă gândesc constructiv la ele. Îmi ia ceva timp, îmi dau seama că pe primul l-am scris prea repede. Reformulez și tot mai șterg, dar sunt tot ideile mele. E gata. Îl recitesc.

“Fir-ar să fie…e mai bun!”

Așa a ajuns primul meu articol pe blog. Cu asumarea criticii și reciclarea orgoliului în dorința de a face lucurile mai bine. Dacă vrei să fii mai bun, trebuie să te lași criticat!

Written by: Ana Velea

I am Ana, nice meeting you! I am that person that doesn't take no for an answer. I plan and execute. I like negotiating and getting the best deal there is. This is why I am an asset for your campaigns. I will find you the best suppliers, at the optimal cost-quality standard.

Latest comments

Post a comment