Top
 

Cea mai proastă reclamă

Soarele reușește să treacă prin geamurile dormitorului și-mi dă două raze peste bot: ”Hai, că-i târziu!” E una dintre puținele zile de weekend când am putut să dorm până mai târziu. Mi se întâmplă atât de rar în ultimul timp și urăsc asta. Dacă somnul de dimineață e cel mai dulce, așa cum spune lumea, din al meu dai imediat în diabet. E chinuitor să renunț la el, dar, din fericire, morocăneala îmi trece în câteva secunde. Bucuria de a vedea lumina soarelui din nou nu poate fi învinsă de nimic.

Mă duc în sufragerie și deschid televizorul pe programul de știri, singurul pe care-l avem în audiovizualul românesc, dar asta e o altă discuție. Fereastra spre lume e deschisă în permanență când sunt acasă, obișnuință profesională deprinsă în cei opt ani de televiziune pe care-i am în CV. Mă uit foarte puțin la televizor, dar îl ascult destul de mult. Știri, meciuri și, bineînțeles, spoturi publicitare.

Iau un mic dejun frugal, nu ca în cursul săptămânii. Îmi permit, azi rămân acasă până după-amiază și pot să mă învigorez din nou la orice oră. Din bucătărie aud iar reclama aia tâmpită. Mă ridic de pe scaun și mă înființez în fața televizorului să mă minunez încă o dată de ea.

Putea trece drept o capodoperă prin anii ’70, iar în România ar fi avut un real succes imediat după Revoluție. Și, totuși, în 2016, frate!?….Vestea bună e că nu-i făcută în România, e venită de la grup. Oare e un mecanism pe  care nu-l înțeleg eu? De ce apare clipul ăsta stupid să promoveze un produs din zilele noastre?

Iau telefonul și o sun pe Ioana Mucenic.

– Ce faci, Ioana?

– ///*&^%^##^&*(&$$ (e, hai, doar n-o să vă spun ce face CEO-ul Minio sâmbătă dimineața. Poate vă spune ea pe pagina ei din blog. :))

– Știi reclama aia cu….

– Da!

– Auzi, Ioana, eu cred că dacă aș veni la tine cu un astfel de concept și o astfel de execuție, ai crede că sunt idiot.

Începe să râdă. Eu rămân serios și o întreb contrariat cum de e porcăria asta pe TV. Îi e greu și ei să-mi dea o explicație solidă. Îmi spune că sunt momente în care nu ai de ales și faci cum vrea clientul.

– Adică, tu vrei să spui că e posibil ca noi să facem o campanie mediocră doar pentru că așa vrea clientul (cel care te plătește, ce-i drept)?

Răspunsul îmi place. ”NU! Nu ne compromitem. Dacă nouă chiar nu ne place și considerăm că respectiva campanie nu e ce trebuie, nu o facem. Mi s-a întâmplat să procedez așa în ăștia peste 10 ani de publicitate”, îmi zice Ioana.

Cădem de acord că, deși câștigi niște bani pe moment, poți pierde clienți pe viitor. Las telefonul și mă duc să-mi continuu micul dejun.

Chiar așa, știe cineva despre ce spot publicitar este vorba? Din motive lesne de înțeles, nu o să vă spun niciodată. 🙂 Cine știe, poate o să avem noi ocazia să le facem o campanie mai bună la un moment dat.

2

Written by: Marius Cioroabă

Hello, I’m Marius and I’m very glad to meet you! As you read this, you probably think about what I can do for you. Nothing more simple than that. I can talk with your clients while you are developing your business. It's so easy for me, because I’m one of them, so we speak the same language. Now...what can you do for me? Be kind and send me a provocative brief!

Latest comments

Post a comment