Top
 

Liga Campionilor

De când mă știu am iubit sportul. Ador să-l practic, îmi place să-l privesc. De fapt, dacă vorbim despre fotbal, plăcerea de a-l privi este aproape la fel de mare ca aceea pe care o trăiesc jucându-l. E, hai, nu aruncați cu pietre! Știu că în publicitate nu prea e la modă să-ți placă fotbalul. Ba cred că se găsesc și  doi-trei ignoranți care te consideră imediat idiot dacă te aud vorbind despre sportul ăla pe care îl trăiesc cu frenezie sute de milioane de oameni de pe planeta Pământ. E prea mainstream, așa că nu poți fi atras de ceva care le face plăcere unora din pătura de jos a societății. ”Adică să mă cobor eu cu plebea?”

N-am făcut niciodată sport de performanță, dar, pe lângă dreptunghiul verde, de fiecare dată când am avut ocazia, am prestat amatoristic pe terenul de tenis, în fața coșului de baschet, în bazinul de înot, pe bicicletă, ori pe pista de atletism.

Pe lângă frumusețea sa intrinsecă, mai e ceva care mă atrage ca un magnet spre sport, spiritul de competiție. Exaltarea pe care ți-o dă un meci câștigat cu greu, poate chiar și în ultimele secunde, fie el și-ntr-o competiție de amatori, e inefabilă. O minge care părea imposibil de returnat și pe care cu un efort uimitor ai trimis-o perfect peste fileu te poate face să te simți uimitor.

Competiția a stat mereu la baza dezvoltării oricărui domeniu, atât individual cât și la nivel de instituție. Frumusețea sportului izvorăște și din dorința de a fi mai bun și de a arăta că uneori chiar și cele mai mari stânci pot fi mutate din loc.

Asta vrem să facem aici la Minio. Am intrat în competiție și ne batem pentru trofee. Nu ne place în ligile inferioare, așa că jucăm direct în prima ligă și visăm la Champions League. Abia așteptăm să dăm de Real sau Barca. Până atunci, ne antrenăm cu perseverență în fiecare zi și savurăm victoriile din campionat care ne urcă încet dar sigur în clasament.

1

Written by: Marius Cioroabă

Hello, I’m Marius and I’m very glad to meet you! As you read this, you probably think about what I can do for you. Nothing more simple than that. I can talk with your clients while you are developing your business. It's so easy for me, because I’m one of them, so we speak the same language. Now...what can you do for me? Be kind and send me a provocative brief!

Latest comments

Post a comment