Top
 

Cum pot brandurile să marketeze mai eficient milenarii

Tot mai des auzim de milenari şi de trendurile în marketing cu privire la aceştia. De ce ne interesează să îi cunoaştem din ce în ce mai bine? Pentru că ei înşişi sunt formatori de noi trenduri și tocmai de aceea, ne uităm la ei ca la principalii influențatori ai pieţei de consum.

Cine sunt ei?

Milenarii, născuţi între anii 1980-2000, sunt cea mai largă generaţie din istorie din punct de vedere demografic, depăşind generaţia anterioară X, formată din Baby Boomers. Sunt cunoscuţi drept devoratori de digital, fondatori ai mişcării de social media, ei fiind mai tot timpul conectaţi la online şi mobil.  Afinitatea lor pentru digital îi ajută să formeze un nou mod de a cumpăra. Au acces mult mai rapid la informaţiile despre produsele pe care doresc să le cumpere, la un sistem de comparare a preţurilor şi la accesul părerilor altor cumpărători.

Cei mai mulţi au studii superioare, sunt foarte bine conectaţi la tot ce se întâmplă în jurul lor şi sunt orientaţi către îndeplinirea a cât mai multor obiective. Au crescut într-o perioadă în care schimbările s-au produs constant, oferindu-le astfel,  experienţe şi seturi de valori diferite faţă de cele ale părinţilor lor.

Se căsătoresc mai greu, principalul lor obiectiv nefiind cel de a-şi întemeia o familie ci de a se stabiliza din punct de vedere financiar. Sunt căutători de preţuri bune şi sunt cuceriţi de oferte atractive. Desigur, nu în stilul Baby Boomers, care ar fi decupat un cupon de reducere din ziare, ci mai degrabă caută căi în social media unde pot găsi diferite concursuri ce oferă promoţii şi discounturi sau, chiar şi mai bine, premii în urma achiziţiilor de produse.

Caracteristici ale milenarilor

Optimişti cu simț civic: Deţin o personalitate puternică şi au un nivel ridicat de optimism colectiv. Îşi doresc să găsească soluţii pentru rezolvarea a multor probleme fiind foarte interesaţi de binele comun şi viitorul naţiunii. Apreciază companiile care practică CSR şi brandurile care creează campanii sociale.

Speciali şi răsfăţaţi: Se simt importanţi şi speciali, fiind generaţia de copii cea mai dorită. Le-a fost întipărită în minte ideea că sunt vitali naţiunii în continuarea scopului comun al părinţilor lor. Îşi doresc atenţie şi au aşteptări în primirea unui feedback pozitiv. Brandurile pot folosi această caracteristică în favoarea lor, personalizând comunicarea către consumator cu mesaje relevante ce îl vor face să se simtă cu adevărat important.

Încrezători şi învingători: Sunt foarte motivaţi şi orientaţi către îndeplinirea obiectivelor. Au încredere în ei înşişi şi în viitor. Sunt hotărâţi şi ambiţioşi şi sunt concentrați în a avea rezultate bune pe mai multe nivele.

Tensionaţi şi multitasking: Muncind din greu, făcând planuri pe termen lung şi fără prea mult timp liber, milenarii profită de avantajele oportunităţilor oferite. Sunt extraordinari în multitasking, ei fiind capabili să parcurgă diferite activităţi simultan. Se pot uită la televizor în acelaşi timp în care lucrează la un proiect, verificând totodată şi ce se întâmplă în mediul online. Brandurile trebuie să folosească o comunicare omniprezentă pentru a putea captiva atenţia unui milenar.

Şi totuşi, cum ar putea să comunice mai bine şi eficient brandurile cu aceşti consumatori? Care sunt trendurile care vor ajuta brandurile să se conecteze cu milenarii?

  1. Comunicare activă şi personalizată pe canalele lor de comunicare

În era în care suntem digital conectaţi cu lumea de afară, instrumentele tehnologice devin din ce în ce mai importante pentru milenari. 87% dintre ei folosesc 1-2 dispozitive tehnologice măcar o singură dată pe parcursul unei zile. Acest uz al tehnologiei face că generaţia milenarilor să fie cea mai conectată din istorie.

Milenarii folosesc tehnologia pentru a fi cât mai conectaţi cu prieteni, familie şi colegi, în special cu ajutorul platformelor de social media. Facebook rămâne numărul 1 în utilizare (42%), urmat de Instagram (21%) şi LinkedIn&Twitter (6%).

Loialitatea faţă de brand este foarte importantă pentru milenari. Ei îşi doresc că brandurile să se fie implicaţi în platformele de social media şi să le ofere o comunicare relevantă. 43% dintre ei spun că e mult mai probabl că ei să devină loiali unui brand ce comunica cu ei şi în social media. Un brand care oferă consumatorilor o experienţă engaging şi în online, îi atrage pe consumatori şi îi face să fie mai apropiaţi de acesta. Modalitatea de comunicare în online a unui brand trebuie să reflecte valorile acestuia şi în acelaşi timp să înţeleagă şi ce are nevoie un consumator să audă. Vocea în online trebuie să rezoneze şi cu nevoile unui consumator:

„ Sunt la fel că tine şi te înţeleg”

“Suntem o comunitate şi părerea ta chiar contează”

„Suntem atenţi la nevoile tale şi reacţionăm conform cerințelor tale”

“Suntem transparenți și îţi explicăm cum suntem şi ce îţi putem oferi”

„Experienţa de brand devine completă dacă te implicăm și pe tine”

Pe Facebook, milenarii vor căuta în principal să afle detalii despre noi promoţii ale produselor/serviciilor oferite, despre evenimente şi alte surse relevante pe care îi interesează, desigur după ce au filtrat toată informaţia. Un brand ce doreşte o conexiune cât mai puternică cu milenarii, va trebui să înţeleagă milenarii conform principalelor caracteristici pe care le-am enumerat mai sus. Comunicarea pe Facebook trebuie sa fie adaptată pe nevoile lor si e nevoie să includă următoarele:

–             Informaţii curente asupra campaniilor şi promoţiilor

–             Concursuri, promoţii şi alte app-uri interesante ce pot genera câştiguri pentru consumator

–             Caracteristici ale produselor/serviciilor

–             Testimoniale şi feedback-uri de la alţi consumatori

–             Implicarea brandurilor în diferite acţiuni sociale sau curajoase

  1. Implicarea influencerilor în strategia de comunicare

Milenarii au din ce în ce mai multă încredere în influencerii din social media. 60 %dintre ei spun că ar încerca un produs sugerat de un influencer într-un video de pe Youtube (http://www.reelseo.com/13-24-watching-more-youtube-than-tv/) şi o treime din ei consideră că blogurile sunt canalul principal de unde îşi fac research înainte de achiziţionarea unui produs.

Colaborarea cu bloggeri şi influențatori cheie din social media pentru a targeta milenarii a devenit o zonă cu mult potenţial în marketing, în special pentru zonele de beauty şi fashion. Dacă un influencer se va implica în comunicarea produselor/serviciilor oferite de brandul tău,  vei avea un reach mult mai bun în a te adresa consumatorului tău ideal.

Referinţele către produsele tale sunt tool-uri foarte importante, mai ales că 92 % dintre consumatori se bazează pe recomandările oamenilor care deja ştiu despre ce este vorba pe o anumită nișă.

Perteneriatul cu oameni cheie ce deţin o audienţă ridicată pot influenţa segmentul de consumatori pe care îl targetezi. Brandurile folosesc influenceri tocmai pentru a creşte reach-ul și pentru a-i aduce pe consumatori mai aproape de brand crescând astfel loialitatea faţă de produsele lor.

Când poţi folosi în strategia ta şi un influencer:

  • Când lansezi un nou produs şi ai nevoie să îl aduci în focus pentru consumatorii tăi
  • Când doreşti să ridici nivelul de awareness pe produse deja existente în portofoliu
  • Pentru a aduce cu ajutorul lor cât mai mulţi followeri în social media
  • Pentru crearea unui conţinut ce va ţine locul şi de feedback şi recomandare
  • Endorsarea brandului tău cu o voce mai fresh şi mai dinamică care poate să atragă atenţia imediată a consumatorilor.

 

  1. Implicare în cauze sociale

Milenarii îşi doresc să facă o diferenţa în lume şi sunt conştienţi social de tot ce se întâmplă în jurul lor. Cred că poată să facă o schimbare şi sunt îndreptăţi către ce poate să-i ajute să realizeze aceste schimbări. 69 % dintre milenarii din toată lumea doresc să intre într-un business care ajută consumatorii să fie mai implicaţi în cauze sociale.  (http://www.mslgroup.com/insights/2014/the-future-of-business-citizenship.aspx)

Arătând că brandul tău e conştient şi responsabil la un nivel social, vei ajută să faci şi tu o diferenţa pe acest plan şi în acelaşi şi timp vei deschide o cale prin care îi vei atrage şi mai mult pe milenari să se apropie de brandul tău.  Fie că vei crea un parteneriat pentru rezolvarea unei cauze, sau vei dona o parte din profit spre caritate, sau chiar vei oferi produsele tale unor oameni ce au nevoie şi nu îşi permit, există atâtea moduri prin care te poţi alătură milenarilor în cauze ce vor avea beneficii pe mai multe părţi: implicarea în binele comun, apropierea de milenari şi îmbunătăţirea considerabilă a imaginii de brand.

Acestea sunt doar câteva sfaturi despre cum îţi poţi face brandul mai relevant pentru milenari, stabilind astfel o conexiune mai puternică cu ei. Milenarii sunt într-un punct în care au un nivel scăzut de încredere în branduri, în comunicarea de tip one way şi în promovarea agresivă. Milenarii nu ezită să pedepsească brandurile care nu îi ascultă, dar în acelaşi timp sunt dispuşi să răsplătească brandurile ce au o comunicare orientată 100% către ei, prin feedback-uri şi recomandări pozitive.

Dacă brandul tău nu este acolo unde milenarii se aşteaptă să fie, atunci nu ar trebui să fie de mirare că nu va exista în topul alegerilor lor de consum.

Date
27 April 2016
Category
Featured, Strategy, Trends