Top
 

Tendințe în retail pentru 2016

Într-o lume în care viața se desfășoară într-o viteză amețitoare care se intensifică în permanență, industria de retail este în continuă dezvoltare. Companiile trebuie să se adapteze pe zi ce trece la noile nevoi și obișnuințe de consum ale clienților.

Provocarea cea mai mare este aceea de a ține pasul cu tehnologia, dar este vital pentru orice jucător de pe această piață uriașă să respecte și alte reguli foarte importante, cum ar fi: orientarea clară către client, crearea de experiențe unice de achiziție și creativitate în fiecare aspect al activității.

Marii specialiști din retailul global consideră că în 2016 vorbim despre hegemonia retailului multichannel, un model de business care nu mai poate fi neglijat și care, mai mult decât atât, trebuie integrat complet în strategia de vânzări a companiilor.

Ca în orice alt tip de business, companiile din zona de retail au nevoie de spirit de anticipație pentru a-și ușura misiunea în viitor. Noi ne-am gândit să le dăm o mână de ajutor și să facem câteva previziuni în ceea ce privește evoluția retailului în anul din care, iată, deja a trecut mai mult de o lună.

Clienții vor avea mai multe opțiuni de plată

Oamenii își folosesc din ce în ce mai mult telefoanele mobile inteligente, iar plata produselor achiziționate cu un astfel de dispozitiv va crește în 2016. Acest lucru va duce la nevoia retailerilor de a-și schimba terminalele de plată cu unele noi. Deocamdată, tehnologia NFC (Near Field Communications) este încă în fază incipientă în România. Un studiu recent Gfk, citat de wall-street.ro, arată că doar 10% din posesorii români de smarthphone-uri au plătit folosind acest dispozitiv. Tendința este de creștere însă, în Europa de Est procentul fiind în acest moment de 35%.

Creșterea folosirii tehnologiei NFC pentru plata produselor va fi facilitată și de implicarea băncilor. Spre exemplu, la începutul lunii decembrie a anului trecut ING a lansat în Olanda un program test de trei luni în care plata cu telefonul mobil este facilitată prin aplicația de banking din Android a băncii. Dacă se dovedește un succes, nu este exclus să vedem acest mod de plată implementat și în țara noastră cât de curând.

De asemenea, terminalele contactless le vor scoate treptat din uz pe cele vechi pe măsură cardurile inteligente care utilizează standardele globale EMV (Europay, Mastercard, Visa) le vor înlocui pe cele cu bandă magnetică.

Vânzările online pe mobil vor crește

Fiind gadget-ul vedetă al vremurilor pe care le trăim, vorbim despre smartphone și în ceea ce privește achiziția propriu-zisă. În 2016 va continua și se va accentua creșterea mobile-ului. Conform unui studiu GPEC, în ultimul semestru din 2015, dispozitivele mobile au generat peste 50% din traficul marilor magazine online.

Astfel, optimizarea site-urilor pentru varianta mobile și crearea de aplicații devin o necesitate.

Telefoanele mobile pot fi folosite însă și pentru alte experiențe utile și inedite pentru clienți. Retailerul american Nordstrom a lansat în mai 2015 un serviciu de mesagerie prin care clientul își anunță vizita în magazin, iar un reprezentant îl poate aștepta în fața acestuia. În acest mod, clientul nici nu se dă jos din mașină pentru a cumpăra, salvând astfel timp prețios.

Datele online vor fi corelate cu cele offline

Retailerii trebuie să înțeleagă nevoile și comportamentul clienților din ambele medii. Unii dintre ei preferă să se documenteze online, dar să facă achiziția offline, tocmai de aceea, analizarea împreună a acestor date vor duce la o înțelegere completă a situației din partea companiilor.

În acest mod a acționat brandul american de produse de lux Barneys, care a descoperit că multe femei accesau site-ul, dar ajungeau în cele din urmă să cumpere direct din magazin.

Retailerii vor continua să simplifice achiziția

Una dintre cele mai importante probleme pe care clienții o au este lipsa de timp, ceea ce duce la o nevoie din ce în ce mai mare de simplificare a proceselor de achiziție.

Un exemplu elocvent în acest sens este deja celebrul Amazon Dash Button, un buton care îți permite să comanzi doar prin simpla lui apăsare diverse produse pentru întreținerea casei, cum ar fi detergent, hâtie igienică sau prosoape de hârtie.

Găsirea unor soluții de acest gen va fi una dintre provocările din 2016 și în mod cert unul dintre obiectivele retailerilor.

Promoțiile nu vor mai fi atât de importante pentru shopperi

A nu se înțelege că vremea promoțiilor a apus. Nu, nicidecum, mai ales în România, unde apetitul clienților pentru astfel de campanii rămâne încă unul foarte mare. Tendința este însă ca shopperii să pună din ce în ce mai mare preț pe valoarea produselor, confortul achiziției sau experiența oferită de retailer.

Și dacă tot suntem sub dictatura telefonului mobil inteligent, promoțiile vor fi comunicate direct spre acest dispozitiv-minune prin intermediul diverselor aplicații. În acest mod, conexiunea companiei cu clientul este mai personală, iar acesta are parte de o experiență mai plăcută și mai directă.

Se va dezvolta retailul de tip Multichannel (Omnichannel)

Totul a început cu magazinele fizice, adică brick and mortar (B&M), a continuat cu niște simple cataloage, iar acum, în 2016, suntem unde precursorii retailerilor de azi nici nu puteau să ajungă cu gândul.

Modelul de business de succes al prezentului este multichannel-ul, bazat pe o strategie care ține cont în egală măsură de clienții din offline și din online, adică multishopperii. Gândind în această direcție, companiile vor renunța la metoda pure-play, adică orientarea către un singur produs sau activitate, în favoarea unei deschideri din ce în ce mai mari.

Multichanel-ul înseamnă magazine fizice, magazine online, magazine optimizate pentru telefoane mobile, aplicații de magazine pentru smartphone sau vânzări prin telefon.

În acest context, magazinele exclusiv online vor începe să se gândească serios la deschiderea de magazine fizice și sisteme digitale pentru a ține pasul cu concurența.

Management integrat și soluții de tip cloud

Rămânem în zona de multichannel și vorbim despre managmentul tuturor acestor canale. Un singur sistem care să înglobeze toate informațiile reprezintă o soluție ideală pentru eficiența unei companii, așa că retailerii vor prefera să adopte astfel de strategii în 2016.

Mobilitatea este și ea un aspect foarte important în activitatea unei companii, iar softurile de tip cloud oferă posibilitatea muncii de oriunde, ceea ce înseamnă un avantaj enorm. Din ce în ce mai multe companii vor recurge la ele.

Se vor mări investițiile în sisteme antifraudă

Tehnologia se dezvoltă, dar nici răufăcătorii nu pierd vremea. Fraudele sunt o amenințare permanentă, iar reticența clienților de a folosi unele facilități vine tocmai din frica de a nu fi victimele unor asemenea acte.

Într-un efort comun cu băncile și furnizorii de servicii de plată digitale, retailerii vor investi din ce în ce mai mult în soluții antifraudă.

Social Media va crește ca parte a multichannel

Social Media este în continuare Tărâmul Făgăduinței pentru branduri, iar retailerii au avut în 2015 motive de mare bucurie. Facebook, Twitter și Pinterest au implementat butoane de buy, așa că rețelele sociale nu mai sunt doar un mediu foarte bun de promovare, ci și unul din care shopperii pot cumpăra produsele preferate.

Date
15 February 2016
Category
Featured, Trends