9 motive pentru care ne e teamă de tehnologie și tot atâtea soluții practice
Ioana Mucenic
CEO, Minio Studio
Mulți dintre noi suntem intimidați de tehnologie, de rapiditatea cu care evoluează soluțiile și de complexitatea lor, pe care nu mai reușim să o ținem sub control. Avem de multe ori tendința să renunțăm să mai facem față acestui vortex de inovații și să aplicăm ce știm mai bine, ceea ce dă rezultate acum pentru magazinul nostru. Ne gândim uneori să lăsăm inovațiile pe mâna marilor retaileri, cel puțin până când ajung mai accesibile și mai prietenoase, până când consumatorii s-au familiarizat cu ele sau până și-au demonstrat eficiența financiară. Însă orice lider știe că trebuie să țină pasul cu evoluția tehnologiei și, pentru asta, momentul în care trebuie să începem este acum.
Mai mult ca niciodată, trăim într-o epocă în care trebuie să experimentăm constant, ca să putem ține ritmul cu consumatorii noștri. Nu trebuie să facem investiții enorme sau să ne riscăm modelul de business actual, dar e de datoria oricărui lider să se adapteze din mers și să-și asume riscuri calculate, experimentând noile tehnologii.
Încerc să răspund principalelor temeri enunțate de către comercianții mici și mijlocii, oferind soluții eficiente și care merită testate. Rezultatele o să depindă doar de calitatea implementării și de priceperea fiecărui manager.
1. Este nevoie de o infrastructură prea complexă și elaborată ca să fac livrări la domiciliu
Pe măsură ce e-commerce-ul se dezvoltă și consumatorii caută tot mai mult conveniența, crește și apetitul lor ca produsele să le fie aduse în pragul ușii. Poți profita de acest trend fără să îți creezi tu sistemul logistic, apelând de exemplu la Bringo, prima platformă românească ce conectează clientul cu un livrator ce îi face cumpărăturile și i le duce acasă. Sistemul, dezvoltat de același antreprenor ce a creat și StarTaxi și Oliviera, funcționează intuitiv. Clientul își instalează Bringo, își alege magazinul din care vrea să cumpere, adaugă produsele în coș, exact ca la un magazin online. Bringo caută automat livratorul disponibil, care merge la magazin, cumpără produsele și le duce la adresă. Iată o oportunitate grozavă de a vă extinde distribuția online, fără mari costuri, pe baza unei platforme existente.
2. E o investiție prea mare să pun ecrane impresionante. Și nici nu am spațiu
E adevărat că vedem tot felul de ecrane digitale smart, conectate prin RFID, care afișează informații despre produse și ne oferă multe alte opțiuni. Însă nu e nevoie să facem un pas atât de mare, de la raftul tradițional la cel inteligent. Putem avea un pas intermediar, acela de digitalizare a raftului. Spre exemplu, e vremea să schimbi etichetele clasice cu cele electronice, mai moderne, precise, care reduc munca manuală de schimbare a prețului și reduc considerabil și greșelile față de prețul casei de marcat.
De asemenea, pentru a îmbunătăți experiența de cumpărare, poți opta pentru iluminarea rafturilor, mai ales pe anumite segmente: cosmetice, băuturi spirtoase sau alte produse mai scumpe. Sistemele HL Displays Ad Lite pot fi o investiție bună.
Tot pentru a crește atractivitatea raftului, poți folosi linere video – mini-ecrane conectate între ele, care permit expunerea de clipuri video sau oferte. Un astfel de liner costă câteva sute de euro și îți poți amortiza investiția oferindu-l ca spațiu de comunicare pentru producători. Tot la raft poți investi în stoppere digitale sau alte mici ecrane, care au rolul de a oferi o experiență mai bună și pot servi ca un mediu de informare modern și dinamic.
În plus, pentru zona de frigidere, poți implementa cel puțin unul cu ecran LED transparent, de altfel, berarii au început să le folosească tot mai intens. Practic, ușa frigiderului are încorporat un ecran transparent, care permite încărcarea de clipuri video sau alte animații, fiind foarte atrăgătoare vizual. Ele pot fi folosite pentru a comunica produse noi, sezoniere sau promoții. Desigur, le poți cumpăra tu și poți oferi spațiul de promovare producătorilor.
3. Dezvoltarea serviciilor de foodservice crește costurile de personal
Tot mai mult, în zona magazinelor de conveniență, se dezvoltă componenta de foodservice. Consumatorii își doresc să găsească și ceva de mâncare, delicios și rapid. Și aici, tehnologia ne ajută considerabil, pentru că nu e nevoie să ai personal suplimentar. În schimb, poți adăuga în magazin un vending machine pentru iaurt înghețat sau o mașină care face suc de portocale. Dacă ai spațiu de galantar, poți adăuga pe aceeași servire și hot-dogs. Sunt foarte ușor de pregătit, iar clientul își poate adăuga separat sosurile.
4. Nu înțeleg cum funcționează beaconii. Probabil nici clientul final nu înțelege
Marketingul de proximitate are ca obiectiv transmiterea de mesaje consumatorilor în funcție de locul unde se află. De cele mai multe ori, se bazează pe folosirea unor senzori (beaconi) care activează sistemul de bluetooth al telefonului, afișând diferite notificări. Dar tu, ca și manager de magazin, nu trebuie să devii șef IT. Poți apela la Zoniz, prima rețea de marketing de proximitate de la noi. Dacă ai propriul magazin, ei vor instala beaconii, iar consumatorul trebuie să aibă descărcată aplicația Zoniz. Partea bună este că numărul de utilizatori este în creștere, iar implementarea este destul de simplă. Astfel, vei putea comunica informații, poți afișa video, poți oferi vouchere, poți avea sisteme de tip scratch carduri (digitale), concursuri. De asemenea, poți promova activ în magazin aplicația, invitând consumatorii să o descarce ca să beneficieze de diferitele oferte pe care le afișați prin intermediul aplicației. O idee bună este să aveți și wi-fi gratuit în magazin.
5. Protecția mediului se face doar prin sisteme integrate
Este adevărat ca marii retaileri folosesc sisteme integrate, prin care captează și refolosesc energia obținută din răcirea frigiderelor pentru încălzirea spațiului. Dar, pentru început, poți să faci o investiție în vitrinele frigorifice economice, cu eficiență energetică mare, cât și prize inteligente cu contor, care reduc utilizarea consumului pe timp de noapte, atunci când nu este necesar.
6. Diversificarea serviciilor înseamnă spațiu și salarii în plus
Pentru a face ca magazinul tău să devină un hotspot al zonei tale, îți poți mări oferta de servicii prin intermediul diferitelor automate. Spațiul ocupat de acestea este destul de mic și nu au nevoie de angajați care să le gestioneze. Cu aceste automate, clienții își pot plăti facturile, pot cumpăra rovinietă sau pot face asigurarea RCA. Poți adăuga un bancomat sau un automat care printează pozele direct din telefon, un serviciu foarte apreciat. În plus, poți colabora cu Sigurec, pentru a avea puncte de reciclare.
7. Social Media nu ajută la nimic, e doar pierdere de vreme
Deși marii retaileri folosesc social media în campaniile lor de comunicare, micii comercianți consideră frecvent că este un mediu inutil pentru ei. Însă recomand să îl utilizeze mai targetat, ținând cont că Facebook permite afișarea postărilor și a ad-urilor pe principii geografice. Spre exemplu, îi puteți targeta pe cei care sunt într-o rază de 1 kilometru, să spunem, deci exact cei care sunt în zona magazinului. Atenție, evitați să comunicați doar promoții, ci anunțați noi produse, sezoniere, organizați concursuri, dar spuneți și povestea magazinului vostru.
8. Nu mai vrea nimeni programe de loializare, toți au portofelul plin de carduri
Programele de loializare sunt în proces de transformare, pentru a le face cât mai relevante și mai moderne, dar ele își păstrează atractivitatea. În plus, nu este nevoie să ai sisteme complicate, precum emitere de carduri, ci poți folosi instrumente digitale cu plată, precum ShoutEm sau Perkville. Acestea nu mai au nevoie de carduri, ci punctele sunt accesate direct de pe telefon.
9. Aș vrea să am un program mai lung, dar fără să cresc salariile
Pentru curajoși și pentru cei care pot face o investiție mai mare, le recomand să urmărească trendul magazinelor automate. Ele funcționează ca un vending machine, plasate într-un spațiu fix și oferind orice gamă de produse sunt interesante pentru clienții voștri, în special cele de necesitate și cu termen de expirare mai mare. Astfel, chiar dacă magazinul de bază este închis, o sortimentație redusă poate fi în continuare accesibilă printr-un automat.
Așadar, iată câteva soluții pe care le puteți testa chiar de mâine. Fiecare presupune o oarece ieșire din zona noastră de confort, o minimă investiție financiară și o preocupare aparte. Dar, dacă nu încercăm, nu vom ști niciodată ce ne rezervă viitorul, nu-i așa?