Back To Top

Ioana Mucenic (Minio Studio): „Soluția bună a fost să ne uităm la ce știm noi să facem cel mai bine și să ne consolidăm expertiza”

Ioana Mucenic, CEO al agenției de comunicare Minio Studio, povestește despre deciziile importante din ultimii doi ani de pandemie. În acest an, în ciuda dificultăților din economie, agenția își va urma planurile.

 

Forbes: Care este povestea agenției Minio Studio în ultimii doi ani de pandemie (2020 – 2021). Succint, care au fost lucrurile importante din viața agenției?

Ioana Mucenic: Au fost doi ani intenși pentru noi și cred că au fost intenși pentru toată lumea. Pentru noi, au fost niște ani în care nu am turat motoarele la fel cum am făcut de obicei. Pot spune că a fost o decizie bună.

În 2020, când a izbucnit pandemia, în contextul personal, faptul că eram însărcinată, cu o sarcină destul de dificilă (Ioana este mămica unui băiat – nota redacției), n-am avut energia mea obișnuită de lider, ca să „mut munții”, cum fac de obicei. Deși am suferit din această cauză la momentul respectiv, pentru că aveam senzația că trebuia să facem foarte multe ca să ieșim din acea situație, mi-am dat seama că am luat decizii corecte.

Practic, în acești doi ani, am decelerat, ne-am așezat și ne-am uitat mai atenți la noi, ca să vedem ce avem de făcut, ce știm să facem foarte bine și ce trebuie să facem în viitor.

În loc să intrăm în această goană a reinventării, pentru că toată lumea vorbea despre reinventare, ne-am așezat și ne-am gândit dacă este necesar să reinventăm o muncă de ani de zile.

Ne-am uitat la serviciile noastre de bază și ne-am așezat mult mai bine pe această zonă. În loc să oferim mai multe servicii, ne-am concentrat să oferim servicii foarte bune. În loc în intrăm în acea panică a tensiunii momentului, să facem de toate, ne-am zis să facem lucrurile la care noi suntem foarte buni și pentru care oamenii ar apela la noi, aceasta fiind zona de strategie.

Suntem o echipă de peste 20 de oameni și cu un filon strategic foarte puternic. Suntem niște strategi cu experiență. Astfel, ne-am structurat mai bine pe această zonă: strategia. Suntem foarte buni pe strategie, suntem foarte buni pe creație și pe digital. Ne-am concentrat mai mult pe aceste servicii.

Cu această ocazie, am vrut să ne evaluăm, dacă suntem atât de buni pe cât credeam noi că suntem. Ne-am înscris la festivaluri. Veneam cu impresia că festivalurile sunt pentru agențiile foarte mari, de rețea, care vin cu bugete foarte mari.

Am vrut să ne măsurăm puterile. Am avut o surpriză foarte plăcută, care ne-a dat încredere în noi: am câștigat 14 premii în 2020! În acel an, am fost cea mai premiată agenție locală independentă. Dintre aceste premii ne-au bucurat cel mai mult cele două Premii Effie, un Bronze și un Silver pentru două campanii de suflet, Durex și Tuc. Am câștigat și alte premii la festivaluri internaționale importante.

De asemenea, ca orice manager în perioade tensionate, m-am uitat la parte financiară. Am accelerat în pandemie această zonă. Avem un soft financiar foarte bun, care ne permite să ne uităm în timp real la cifre. Acest lucru ne-a ajutat foarte mult să luăm decizii. Acest soft ne-a ajutat în perioada pandemiei și ne ajută foarte mult și acum.

În 2020, toată lumea a muncit foarte mult, chiar și cu această decelerare, cum spunem noi, nu înseamnă că am stat cu „burta la soare”. Colegii mei au muncit foarte mult, doar că n-am mai reinventat lucruri și n-am mai adus noi servicii, mai degrabă ne-am concentrat pe noi. Și acest lucru a condus la o oboseală foarte mare.

Îmi amintesc că, în 2021, am intrat cu o oboseală teribilă. Am avut senzația că, la începutul acelui an, tot fugeam după tren. Așa încât, în 2021, am pus focusul pe echipă. Hai să ne odihnim un pic, să ne relaxăm și ne-am uitat foarte mult la cum lucrăm cu colegii noștri!

Atunci, am experimentat multe formate de lucru, atât work from home, cât și hibrid. Am implementat sistemul de lucru din diferite puncte de lucru, din diferite țări, a prins foarte bine.

În plus, am realizat un program nou, pe care sperăm să-l păstrăm și în acest an, de exemplu, am lucrat timp de o săptămână cu toții la Bușteni, fapt care ne-a ajutat pe toți. Am tot experimentat și am încercat ce anume ni se potrivește și ce este potrivit pentru colegii noștri.

Pe final de an, am făcut recrutări. Am avut doi ani mai domoli față de ritmul nostru obișnuit și am intrat în 2022 cu „toate pânzele sus” – cum se spune.

În toată această perioadă, am învățat că nu este bine să intri în „hora pe care o joacă toată lumea”. Nu este bine să intri în aceste panici generalizate, în care toată lumea trebuie să se schimbe, să inoveze, să se adapteze, să relanseze. Sunt momente în care este bine să nu fim la turație maximă, să încetinim ca să putem să gândim.

Am mai învățat că oamenii nu sunt roboți. Oamenii au muncit foarte mult, au stat și peste program și a fost firesc să obosească. Este normal în această situație să avem și perioade mai liniștite. Nu trebuie să fim tot timpul la nivel maxim. Este foarte important să ne protejăm oamenii. Trebuie să ne cunoaștem limitele și să ne întoarcem întotdeauna la lucrurile la care suntem buni. Soluția bună a fost să ne uităm la ce știm noi să facem mai bine și să ne consolidăm expertiza noastră.

 

Forbes: Aceste decizii au ținut cont și de modul cum s-au comportat clienții agenției?

Ioana Mucenic: Întotdeauna ne uităm la clienți și vorbim cu ei. Încercăm să înțelegem cum sunt impactați și afectați de criză. Până la urmă, dezvoltarea companiei tale ține foarte mult de tine, adică te uiți la context, ții cont de context, dar planurile și deciziile sunt tot în acord cu obiectivele tale, unde vrei să ajungi.    

   

Forbes: Care sunt lecțiile de business/de viață pe care le-ai învățat în acești doi ani în calitate de antreprenor?

Ioana Mucenic: Am 16 ani de antreprenoriat. Am pornit antreprenoriatul din facultate. În acești ani am prins mai multe crize. Deja, îmi imaginez ce am să povestesc nepoților! Trăim niște vremuri foarte interesante. Normalul este această situație tulbure prin care trebuie să navigăm. Cred că trăim niște timpuri istorice.

În această perioadă am învățat că trebuie să te centrezi pe tine. Ce poți tu să controlezi este ceea ce faci tu. Contextul este atât de tulbure, încât nu ai nicio previzionare despre ceea ce ar putea să se întâmple în viitor. Atunci, ceea ce poți să faci este să te centrezi pe tine și ce poți să faci în situația respectivă.

Trebuie să te ții de planurile pe care le-ai stabilit. Sigur că nu realizăm nici noi întotdeauna ceea ce ne-am propus, le mai schimbăm, le mai sucim. Important este să nu ne bată vântul.

Avem planuri, avem o viziune de business și mergem înainte orice s-ar întâmpla. Este important să ai această reziliență.

Lucrurile se întâmplă atât de repede și dramatic, încât nu poți să te oprești și să te reinventezi de fiecare dată. Trebuie să mergi pe planul tău, să știi unde vrei să ajungi și să-ți adaptezi tacticile.

 

Forbes: Într-un interviu pentru Forbes România, la finalul anului trecut, ai declarat printre altele: „Intrăm în 2022 cu toate pânzele sus”. Cât de „sus sunt pânzele” după trei luni din acest an? Altfel spus, cum a fost primul trimestru pentru Minio Studio?

Ioana Mucenic: Suntem la 45 de grade! (Zâmbește.) Am început foarte puternic, în ianuarie și februarie, am mers fix pe obiective.

Sigur că martie a venit ca un șoc pentru toată lumea și am încetinit. Îmi amintesc că, în prima săptămână de la izbucnirea războiului din Ucraina, aveam un déjà vu, altă criză! În perioada respectivă m-au sunat mulți clienți. Am avut vreo cinci proiecte care au fost anulate. Sunt clienți care au fost afectați semnificativ, fie că aveau fabrici în Ucraina, fie că lua ambalaje de acolo, fie că aveau probleme de aprovizionare, fie că nu aveau de gând să comunice atât de vesel cum planificasem în campanii. A fost încă un moment în care lucrurile au deraiat de la plan.

Acum, pe final de martie, practic, ne reluăm activitățile. Clienții au reînceput să comunice, și-au recalibrat calendarele, pentru că multe proiecte au fost amânate, dar nu sine die, deja am început să punem date pe campaniile care au fost amânate. Lucrurile merg înainte.

 

Forbes: Care sunt planurile Minio Studio pentru anul 2022?

Ioana Mucenic: Nu am aceeași senzație de optimism pe care o aveam la începutul anului 2021, când aveam speranța că pandemia se va încheia odată cu apariția vaccinului. Ne așteptăm ca economic să ne fie mai rău, se discută despre stagflație. Conflictul din Ucraina continuă. Se anunță un an destul de agitat și tulbure.

Însă, noi am avut deja doi ani în care am redus viteza și n-o să-l avem și pe al treilea. Așa că noi mergem înainte cu ceea ce ne-am planificat. Avem planuri ambițioase în acest an.

 

Forbes: Te aștepți la o criză economică în 2022?

Ioana Mucenic: Toată lumea se așteptă la o criză economică. Se observă o reducere a consumului.

 

Forbes: Anticipezi o contracție sau înghețare a bugetelor de marketing?

Ioana Mucenic: S-a observat în primele luni ale anului o reducere a bugetelor. Au fost mai multe companii care și-au mai redus din bugete, tocmai pentru că sunt afectate de inflație. Dar n-au scăzut așteptările, adică se așteaptă în continuare rezultate foarte bune, chiar dacă bugetele au scăzut.

Deocamdată, nu avem scăderi dramatice, dar se observă o precauție, ca să zic așa. Știam de la începutul anului că bugetele vor fi ceva mici față de anul trecut. Era normal să se întâmple asta.

Până la urmă, businessul trebuie să meargă înainte, pentru că n-are încotro. Atâta timp cât ai concurență în piață, ai nevoie și de marketing și de comunicare.

Vizionează interviul integral pe pagina de Facebook a revistei Forbes România  

 

Sursa: Forbes