Back To Top

Un sum-up extensiv al conferințelor din 2022 pe care, poate, le-ai ratat

Așa cum le-a văzut Marius Marin, Reputation Manager @ Minio Studio!

Fiecare conferință vine cu plusurile și cu minusurile ei, dar cel mai important este să reușești să fii suficient de atent încât să poți internaliza toate acele informații de care sigur vei avea nevoie în lucrul tău de zi cu zi. Iar dacă nu ai ajuns la vreuna, stai liniștit: am ajuns eu anul acesta la mai multe și abia aștept să-ți povestesc despre fiecare dintre ele!

Big Idea Conference

Big Idea Conference este despre tot ce e nou în marketing și advertising. Timp de o zi, unii dintre cei mai cunoscuți creativi români și manageri de brand-uri apreciate s-au reunit pentru a share-ui idei inedite, experiențe relevante și tactici care dau rezultate. Acesta este primul eveniment din 2022 la care am participat. De altfel, a fost și prima ediție a evenimentului.

Ce mi-a atras atenția:
  • studiul iSense Solutions despre consumul de TV al românilor (prezentare a Laurei Roșca), de unde am aflat că, în 2022, TV-ul rămâne cel mai relevant canal pentru reclame, că 73% dintre consumatori schimbă canalul pe durata pauzelor publicitare (față de 78% în 2016), motivul principal al respondenților fiind faptul că sunt prea multe reclame (49% dintre ei au spus acest lucru); față de 2016 a crescut și procentul celor care se joacă pe durata reclamelor, atât pe telefon (31% față de 22% în 2016), cât și pe desktop (32% față de 22% în 2016); remarcabilă este și creșterea celor care cumpără lucruri pe parcursul pauzelor publicitare, de 13% de pe smartphone (cu 11% mai mult față de acum 6 ani) și 21% de pe desktop (cu 16% mai mult față de aceeași perioadă);
  • seria de activări prezentată de Glo, sub conceptul lor de „Rebels with a Cause”;
  • prezentarea Andreei Lupu de la Starcom despre „reshaping advertising strategies”, faptul că în 2022 advertising-ul ar trebui să fie mai mult de atât și anume: să fie un răspuns pentru schimbările sociale, să fie mai conectat la societate și la contextul în care trăim, la nevoile și problemele oamenilor.

Prezentările de la Big Idea Conference pot fi văzute AICI.

PR & Communication Summit

Acesta este un eveniment dedicat comunicării și relațiilor publice, fiind un domeniu de mare interes pentru mine, pentru a vedea care sunt cele mai noi tendințe și perspective în comunicare.

Ce mi-a atras atenția:
  • prezentarea Ioanei Mănoiu de la GMP PR despre Metaverse și intrarea unor branduri globale în universul virtual;
  • dezbaterea despre cum a fost în pandemie pentru noi, ca oameni care lucrează în agenții, cum ne-am simțit, cum am lucrat și ce contează acum mai mult;
  • case study-urile prezentate de Golin și GRF+ despre unele dintre campaniile lor și cum au folosit componenta de PR, ex: Casa Niță, Fairo, Fairy.

Prezentările de la PR & Communication Summit pot fi urmărite AICI.

Social Media Summer Camp by Biz

Aceasta a fost prima mea participare la o tabără dedicată Social Media. Am fost împreună cu Teodora Mihale, Account Manager în cadrul agenției.Tabăra are un mix de learning, networking și fun. Pe parcursul celor trei zile, am participat la o serie de conferințe, workshop-uri, dar și petreceri tematice.

Ce mi-a atras atenția:
  • prezentările influencerilor ca speakeri invitați, printre care Aluziva, Mimi, Emil Rengle, Edi Brandabura: despre cine sunt ei în online, best practices în SM și strategii de conținut;
  • dezbaterea dintre short content (susținut de echipa Aluziva, Louis Florea și Emil Rengle) long content (formată din Manafu, Gojira și Radu Constantin),
  • workshop-ul aplicat pe brief-uri, unde toți am fost împărțiți în echipe și am avut alocat câte un brand și un brief de campanie de rezolvat. Eu am fost în echipa 5 To Go, iar challenge-ul a constat în promovarea paharelor de cafea din colecția Retro Grand, corelat cu muzica anilor ‘60, ‘70, ‘80, ‘90 și 2000 și având un parteneriat cu Radio Guerilla. Chiar a fost foarte interesant – pentru că a venit ca o provocare reală, fix ca în agenție, și pentru că am făcut echipă cu diverși oameni cu care nu am mai lucrat în formatul acesta. Iar prezentările noastre au fost analizate de un juriu format din Cristian Manafu, Mihai Bonca și Mugur Pătrașcu;
  • party-urile tematice (evident): latino, la dolce vita, rebels with a cause, unde am „lucrat” tot în echipă și ne-am distrat pe cinste.

Aftermovie de la SM Summer Camp AICI.

VisualFest

VisualFest este dedicat comunicării vizuale, un loc de întâlnire al creatorilor de conținut cu branduri interesate de tendințele momentului în Social Media. În fiecare an, creativi, influenceri și specialiști se reunesc pentru a-și prezența strategiile și experiențele în visual content creation.

Ce mi-a atras atenția:
  • discuțiile și dezbaterile în diverse formate și pe diferite teme, așa cum au fost: discuția despre fotografie și conținut foto dintre Cristian Vasile și Mihnea Ratte; cea dintre Andreea Balaban și Mara Coman despre conținutul vizual beautified și tot procesul din spate; cea dintre Andreea Retea și Georgiana & Marian (Mariciu) Ionescu – dincolo de a fi o familie, ei doi fac și echipă în online;
  • prezentările susținute de Andreea Retinschi (fotograf & content creator), Alexandra Mircea (stomatolog & content creator) și Graure (sneaker artist & content creator) despre cum își gândesc conținutul vizual, cum se raportează la acesta în postările lor și modul în care fiecare îl creează pentru publicul său;
  • tendințele și the big 4 în Social Media (YouTube, Facebook, TikTok și Instagram), prezentate de Cristian Manafu.

Prezentările speakerilor de la VisualFest pot fi văzute AICI.

Influencer Marketing Conference

Este un eveniment dedicat în totalitate influencer marketingului – noutăți în industria de influencer marketing, relația de colaborare dintre influenceri și branduri, case studies de work cu influenceri (ex. Samsung și Pepsi la ediția de anul acesta) și prezentări susținute chiar de influenceri (ex. Lorenei Șerban care s-a raportat la TikTok și cum e să fii influencer pe această platformă).

La ediția de anul acesta, am participat împreună cu colegii mei Patricia Bălan – Social Media Executive și Răzvan Sarivan – Digital Account Manager la Minio.

Ce mi-a atras atenția:
  • noutățile prezentate de Andreea Lupu și Andreea Zanfir despre puterea influenței și noi date ca parte a studiului Starcom InfluenceMe despre influencer marketingul din România în 2022 și evoluția continuă a domeniului. 2022 a fost și anul cu cele mai multe campanii cu influenceri;
  • studiile de caz prezentate de Samsung și Pepsi despre cum își aleg ei influencerii în campanie, cum îi implică, cum au consolidat relațiile cu ei și au colaborări long term. Samsung România și-a format chiar #TeamGalaxy, o comunitate din care fac parte peste 50 de influenceri pe care îi activează în funcție de campanie, de produs, de obiective;
  • informațiile prezentate de Ana Maria Udriște de la Avocatoo din perspectiva legală & juridică a unor aspecte care țin de colaborările cu influenceri: contractul de colaborare, respectarea livrabilelor, cedarea drepturilor de imagine, exclusivitatea în campanie, răspunderea pentru conținut.

Prezentările de la Influencer Marketing Conference pot fi urmărite AICI.

Webstock Conference

Chiar dacă evenimentul se desfășoară de mai mulți ani, este primul an în care am participat la Webstock – cel mai mare eveniment de Social Media și comunicare online din România.

Am participat la eveniment împreună cu colegii mei Vlad Boerașu – Creative Strategist și Răzvan Sarivan – Digital Account Manager în agenție. Totodată, la ediția de anul acesta, Ioana Mucenic – CEO Minio a susținut o prezentare despre campanii cu Gen Z, exemplificând cu studii de caz despre campanii implementate de noi, precum: Creative Chaos, #SkinChat by CeraVe și BAT Internship Finance.

Ce mi-a atras atenția:
  • discuția despre evoluția platformelor de Social Media în România, în special creșterea fulminantă a TikTok-ului;
  • strategiile de Social Media aplicate și folosirea rețelelor sociale în campanii online, prezentate în diferite case-uri;
  • studiile de caz pe campanii implementate de branduri, ex.: Fashion Days, Glo, Spotify.

După conferință am participat împreună cu o mare parte din agenție și la Webstock Awards, unde anul acesta Minio a avut 8 nominalizări, atât pentru proiectele interne „Creative Chaos” și „Minio Content HUB”, dar și pentru campanii realizate împreună cu clienții Hill’s Pet Nutrition, BAT, Asociația SAMAS, CeraVe, Enterprise Rent-A-Car.

Poți vedea AICI aftermovie-ul de la conferința Webstock, iar AICI aftermovie de la Gala Webstock Awards.

Food Bloggers ConferenceWinter Edition

Food Bloggers Conference este evenimentul care se adresează tuturor celor pasionați de gătit și de blogging deopotrivă și care reunește bloggeri, jurnaliști și fotografi culinari, specialiști și branduri renumite din industrie.

Tot pentru prima dată și la acest eveniment, am fost mai mult ca observator – pentru a vedea ce se discută despre food content, care sunt tendințele și ce activări mai fac brandurile din domeniu. Între timp, a venit la eveniment și colega Ruxandra Custură, Account Manager la Minio.

Ce mi-a atras atenția:
  • dezbaterea Eat Share Love dintre food content creatorii Gabriela Dima, Miruna Lică (FooDiva), Andreea Duția și Amelia Ciurică & Maria Lupu (Cosânzele Gătesc);
  • momentul de live cooking de pe scenă al chefului Liviu Lambrino;
  • interesul crescut al publicului pentru rețetele video, watch time-ul pe materiale video tip rețetă crescând de 2.5 ori în ultimii 2 ani (conform Think with Google). Am aflat că pe TikTok, de exemplu, sunt peste 3 milioane de utilizatori interesați de food și peste 1 milion interesați de rețete culinare.

Poți umări AICI cum a fost la ediția de iarnă Food Bloggers Conference din 2022.

Go for it

Acesta ar fi sfatul lui Marius pentru tine. Fiecare eveniment, fie că e mai nișat sau generalist, vine cu learning-uri și posibilitatea de a crea conexiuni cu specialiști din industrie și, bineînțeles, practici de care poți ține cont în proiectele tale de zi cu zi. Așa că fă-ți research-ul și lista de evenimente de interes, conform criteriilor tale, și mergi la acele evenimente care îți bifează cât mai multe dintre subiectele care te preocupă.