Aniversare în advertising: 4 ani de activitate pentru Minio Studio
Oficial, acesta este primul articol semnat de către toată echipa unei agenții de publicitate din România.
Este vorba despre publicitarii de la Minio Studio, agenție de creativitate strategică, care și-au transmis gândurile aniversare pentru PR România, cu ocazia celor 4 ani de existență pe piață a companiei.
Alexandru Nedeianu – DTP:
Acesta este începutul unei frumoase prietenii.
Alina Calfa – Art Director:
În 4 ani de Minio, s-a creat o atmosferă familială, deschisă și degajată, care încurajează relații puternice de echipă, ceea ce duce la o dinamică mai bună care ajută oamenii să lucreze împreună mult mai eficient.
Ana Croveanu – DTP:
Când mă gândesc la agenția Minio, mă gândesc la prietenii formate instant, la oameni care muncesc toți pentru un scop comun, la paradoxul unei atmosfere tinere și mature, la cursuri ca în studenție, urmate de petreceri… tot ca în studenție.
Ana Velea – Head of Operations:
Cei 4 ani de Minio au contribuit la maturizarea mea profesională, într-un cadru cultural de valori cu care mă identific și pe care le transfer cu responsabilitate echipei din care fac parte.
Andrada Ionescu – Junior Digital Strategist:
Nu aș putea să răspund la întrebarea „Ce înseamnă pentru tine 4 ani de Minio?”, însă pot spune ce înseamnă primul an de publicitate ca parte din Minio team. E ca acel moment din copilărie când ești cel mai scund din grup și sari cu gașca un gard, iar prietenii se împart în două tabere – cei care au sărit deja și te trag în sus și cei care îți țin scărița și te ajută șă ajungi și tu să vezi peste gard. Practic, fără ei stăteai în casă la Cartoon Network, ratând toată distracția, vânătăile din genunchi și învățămintele de la „ăia mari”.
Andreea Bratu – Copywriter:
Deși sunt aici de doar 6 luni, am găsit în Minio acel loc special în care toți suntem o mare familie unită și creativă. Vă pup, colegi!
Andreea Brutaru – Account Manager:
Eu nu am 4 ani de Minio, am abia 9 luni, so I am a newborn, însă mi-aș fi dorit să fiu aici de la T0, de la Minio Big Bang. Am strâns o grămadă de experiențe în doar 9 luni, îmi imaginez câte aș fi avut acum, după 4 ani! Abia aștept următorii 4.
Călin Ionescu – Head of Accounts:
Sunt 4 ani de peripeții în care am râs și am plâns împreună.
Cosmina Chelariu – Junior Copywriter:
Am aproape un an la Minio, destul cât să-mi dau seama că Minio înseamnă prieteni, creativitate, muncă și fun în același timp, task-uri challenging, teamwork, aventură.
Cristiana Pană – Head of Strategy & Growth:
Aniversarea de 4 ani în Minio este mai mult decât o zi în calendar. Pentru mine, este parte dintr-o poveste care se construiește de la zi la zi, încă de la prinderea tapetului pe pereți și până la câștigarea primului pitch regional în mai puțin de 3 luni de la înființare. Mă bucur să fiu parte din această poveste și să văd în fiecare zi cum Minio a construit o comunitate a oamenilor care muncesc cu sens și care fac fiecare lucru din to do list cu grijă pentru ceilalți.
Cristina Ștefan – Social Media Executive:
Pentru mine, Minio a fost cea mai faină experiență de învățare de până acum, iar aniversarea de 4 ani înseamnă bucurie și încredere că va continua să fie as cool as ever.
Dodo – Dog Art Inspiration:
Vin la birou din prima zi. Îmi place tare să dorm la tati (tatăl fiind Paul) în brațe, l-am învățat să stea în poziții noi ca să încap mai bine. Mă ia cu el și în ședințe, și când se strânge lumea la masă și când facem grătare în curte. Îmi place și când vin alți căței în vizită. Uneori suntem 3, 4 căței, odată am avut și 6 pisici. Mai vin și copii, e distractiv. Dar activitatea mea preferată e somnul, mai ales pe zgomot de tastatură. Așa că mie îmi place la Minio, unde pot să dorm, colegii mă scarpină, îmi fac mereu poze, mă urcă și mă coboară pe scări în brațe și îmi deschid ușile. Așa arată viața de câine la birou.
Elena Zanfirachi – Financial Traffic:
Aceasta este a treia aniversare pe care o sărbătoresc împreună cu Minio, timp în care am avut parte de aventuri, de prime experiențe și unde oamenii nu încetează nicio clipă să mă uimească.
Minio, îți urez să îți păstrezi în continuare entuziasmul, creativitatea și spiritul de aventură. La mulți ani!
Gabriel Băicoianu – Account Manager:
Minio este locul care m-a făcut să uit sentimentul „damn, o altă dimineață în care trebuie să merg la job”.
Ilinca Văleanu – Integrated Communication Manager:
Pentru mine Minio este locul în care am simțit foarte clar ce înseamnă puterea evoluției personale și totodată, dezvoltatea la nivel de organizație. Uitându-mă în urmă știu că am crescut împreună și că am învățat multe lucruri unii de la ceilalți pe parcusul acestor ani, lucruri care ne-au format și ne-au transformat în ceea ce suntem acum. Și ca o urare pentru toți minionii la aniversarea de 4 ani: fiți în fiecare zi cea mai bună versiune a voastră! La mulți ani, Great Minio!
Ioana Mucenic – CEO:
Am luat decizia de a înființa Minio într-un moment foarte dificil pentru mine – odată cu plecarea din vechea mea companie, după 10 ani. A fost un moment pe care acum îl numesc, cu un umor corporatist, „a Steve Jobs moment”. Însă atunci mi-a părut o dramă. Nu aveam nicio idee dacă decizia asta era corectă, dacă puteam să o iau de la capăt, dacă mai aveam energie și motivație, dacă mai puteam să formez o echipă, să câștig încrederea clienților. Așa că mă întrebam periodic „Oare am făcut bine?” – cumva, fiecare succes îmi confirma asta, dar mai ales fiecare eșec îmi transmitea că „nu va mai fi niciodată la fel”. Acum, după 4 ani, îmi dau seama că nu m-am mai întrebat de mult, nu mi-am mai evaluat decizia de ceva vreme. Și asta pentru că știu și simt că a fost cea corectă. Minio se dezvoltă tot mai frumos, crește extrem de rapid. Minio se bazează pe o viziune solidă de business, pe câteva valori clare și pe o echipă aleasă să fie în armonie cu acestea. Am dezvoltat proiecte spectaculoase, mai ample decât aț fi crezut că putem, am câștigat pitchuri complicate, am introdus tool-uri și sisteme care ne fac viața mai ușoară. Lucrăm cu clienți pe care îi admirăm și îi îndrăgim. Mai avem multe lucruri de pus la punct, iar potențialul nostru de creștere este enorm. Însă asta nu mai este o presiune și o încrâncenare. Cred că am ajuns, atât eu, cât și Minio, la vârsta la care înțelegem că drumul contează la fel de mult precum destinația finală. Sunt foarte mândră de tot ce am realizat în cei 4 ani și pot spune cu certitudine că îi aștept cu încântare și pe următorii 40.
Ionuț Dumitrache – DTP:
4 ani de Minio înseamnă 1460 de zile de lucruri învățate alături de o echipă care te sprijină la fiecare pas. Iar pentru mine, această echipă a fost dragoste la primul brief!
Marius Cioroabă – Copywriter:
Au fost patru ani în care am trăit o multitudine de sentimente: bucuria succesului, frustrarea eșecului, emoția așteptării, curiozitatea descoperirii, mândria realizării, plăcerea de a avea alături oameni buni. Dar, mai presus de toate, am satisfacția uriașă că am avut mica mea contribuție la crearea unei povești care se spune frumos.
Marius Marin – Reputation Manager:
La 4 ani de Minio, mă bucur să fac parte dintr-o echipă super creativă, dinamică, umană, care e într-un proces continuu de dezvoltare.
Minio Studio a crescut în 4 ani cât alte agenții în 10 și mă bucur că rolul meu aici, dincolo de a contribui la realizarea unor campanii frumoase, este de a consolida reputația companiei.
Happy 4 years, Minio team!
Max Amza – Senior DTP:
4 ani de reușite, 4 ani de provocări, 4 ani de perfecționare, 4 ani de prietenie, 4 ani mișto.
Mihai Bălan – Senior Art Director:
Reinventare continuă, muncă asiduă, distracție pe măsură.
Oana Lupu – Account Manager:
Pentru mine, cele aproape 7 luni la Minio pot fi descrise ca „a step ahead in my life”.
Este în natura umană să ne dezvoltăm, să progresăm, să evoluăm. O facem de când eram mici. Dorința umană de evoluție se manifestă cel mai mult pe tărâmul carierei. Minio este agenția care respectă dorința umană pe care o împărtășim toți, oferindu-ne oportunități de dezvoltare la locul de muncă, păstrându-ne suficient de fericiți cât să rămânem pe termen lung.
Paul Cotor – Head of Creatives:
4 ani de Minio înseamnă doar începutul. Urmează mulți alții de acum înainte. La mulți ani nouă!
Teodora Mihale – Account Executive:
Cel mai frumos sentiment pe care îl poți avea într-o echipă este acela de a crește împreună. La Minio, simt că suntem mai buni cu fiecare zi care trece. Suntem mai buni fiindcă suntem împreună și fiindcă învățăm unii de la ceilalți. 4 ani de Minio înseamnă, pentru mine, satisfacția pentru tot ceea ce am reușit până acum și entuziasmul pentru toate planurile care încep să prindă aripi.
DESPRE MINIO STUDIO
Minio Studio este un studio de creativitate strategică care dezvoltă campanii de comunicare curajoase și autentice. Pe lângă campaniile de comunicare integrate, agenția derulează și proiecte inovatoare de tehnologie. Minio Studio aduce la un loc 23 de oameni, cu expertize diferite, conduși de Ioana Mucenic, un antreprenor nativ, cu 16 ani de experiență și cu pasiune pentru calitate și inovație. Printre clienții agenției se numără companii și branduri de top, precum Avon, Carrefour, Hasbro, Jacobs Douwe Egberts, JYSK România, L’Oréal, Milupa, Miniso, Mondelēz, Novartis, Reckitt Benckiser, Rowenta, Sun Plaza, Tefal, Tymbark sau West Gate Studios.
Sursa: https://bit.ly/3apavpa