Experiența de cumpărare. O nouă paradigmă.
Acum câțiva ani existau predicții de marketing ce indicau că supermarket-urile vor pune la dispoziția consumatorilor case self pay pe bază de amprentă sau roboți care vor interacționa cu clienții la intrarea în magazin, inițiind conversații despre ultimele produse achiziționate de aceștia. Dacă implementarea celui de-al doilea scenariu probabil va mai dura un timp, primul dintre ele e deja o realitate, iar asta spune multe despre standardele experienței de cumpărare din prezent și despre cum se tranformă aceasta de la un an la altul.
Ecommerce-ul a crescut, dar baza cumpărăturilor rămâne comerțul offline, unde cererea merge tot mai mult spre zona experienței personalizate. La nivel mondial, 79% dintre consumatori spun că un serviciu personalizat e un factor semnificativ în alegerea magazinului[1].
Online-ul a schimbat întreaga paradigmă de cumpărare, de la etapa de consideration până la achiziția în sine. Spre deosebire de anii trecuți, consumatorii fac mult mai mult research înainte de a merge în magazinele fizice pentru a cumpăra un anumit produs/serivicu.
Pe o piață suprasaturată de branduri, experiența de cumpărare a devenit un real diferențiator. Iată cum s-au gândit unele dintre ele să răspundă provocării:
Puma și-a aliniat o parte din strategia de marketing cu nevoia de customizare prezentă pe piață, astfel a apărut gama Puma X You, o colaboare cu diferiți designeri pentru crearea de produse personalizate. Tot ei au introdus în magazinele din afară un sistem de vânzări în care au integrat identificarea prin radio-frecvență. Prin montarea unor oglinzi inteligente în magazinele lor, shopperii pot vedea produsele în culori și stiluri alternative și pot cere mărimea potrivită.
Supermarket-urile fac și ele eforturi pentru a face experiența de shopping a consumatorilor cât mai ușoară și mai plăcută. Lanțul de magazine Sobeys a transformat coșurile de cumpărături din locațiile fizice într-un adevărat trigger de shopping, montându-le ecrane interactive care oferă recomandări de rețete sau informații despre posibile reduceri de preț pe baza produselor adăugate.
Pe același principiu, dar de data asta în aria comerțului online, Google și Walmart au un parteneriat prin care își propun facilitarea cumpărăturilor vocale prin intermediul Asistentului Google.
Un alt lucru care se schimbă în comerțul din era tehnologiei este timpul de așteptare pentru livrarea produselor achiziționate online. Mulți consumatori deja găsesc termenul de 3-5 zile lucrătoare ca fiind inacceptabil, așa că brandurile mari încep să se adapteze, integrând în serviciile lor livrarea în aceeași zi. Alți comercianți speculează și mai mult prin introducerea dronelor ca modalități de livrare a produselor.
Chiar și rețelele sociale sunt regândite ca platforme cu caracter direct tranzacțional. Instagram deja nu mai este doar o simplă platformă pe care oamenii dau share pozelor din ultima vacanță. Acum există așa numitele ”shoppable posts”, o inovație de retail menită să faciliteze procesul de cumpărare. Consumatorii petrec din ce în ce mai mult timp pe rețelele sociale, iar asta e o mare oportunitate pentru brandurile care vor să integreze în strategia de marketing ecommerce-ul prin rețelele sociale.
Inovațiile din retail schimbă modul în care consumatorii se conectează cu brandurile. Tehnologia devine în multe cazuri chiar o amprentă de brand, iar astfel și experiența de cumpărare așa cum o știm se schimbă văzând cu ochii.
[1] https://risnews.com/next-gen-customer-centric-stores-2019
Cosmina Chelariu
Junior Copywriter Minio Studio