Back To Top

40% dintre angajații români spun că 2023 va fi un an bun profesional. Cine sunt cei care vor avea parte de măriri salariale

În țară vor fi creșteri salariale doar pentru cei care fac performanță la locul de muncă, spun specialiștii în resurse umane. 

Într-un context economic dificil, patronii sunt mai atenți cu banii și vor să își răsplătească angajații cu vechime.

În același timp, deși economia are nevoie de forță de muncă, numeroși tineri de până în 24 de ani nu s-au hotărât ce carieră să urmeze. Astfel, șomajul în rândul lor este cel mai ridicat: peste 20%.

Într-o companie de publicitate creșterile salariale din noul an au fost acordate doar angajaților care au avut rezultate foarte bune.

Managerii au avut întâlniri cu fiecare salariat și le-au oferit noi pachete de beneficii. Au prioritate cei care lucrează de ani buni în companie.

Ana Velea, manager operațiuni în cadrul unei companii de publicitate:

„Atunci când discutăm măriri salariale sunt mai mulți indicatori de care ținem cont. În primul rând indicatorii de performanță, dar și indicatorii de loialitate, adică vechimea angajatului la locul de muncă este foarte important să premiem oamenii care rămân loiali și constanți business-ului tău”.

Leonard Rizoiu, specialist resurse umane: 

„Deși anul 2022 a fost unul al recordurilor în recrutare, iar numărul contractelor de muncă a crescut cu aproximativ 100.000, în special în construcții și IT, anul acesta, companiile vor încetini ritmul de angajare. În plus, creșterea salariului minim de la 1 ianuarie la 3.000 de lei brut a afectat bugetul, în special în rândul firmelor mici”.

Ana Vișan, marketing manager la o platformă de recrutare: 

Este foarte posibil ca o companie mică să nu își mai permită să angajeze în perioada următoare. Va fi o presiune asupra angajaților actuali care o să preia mai multe taskuri, acolo unde se poate și este cazul”.

Deficitul de specialiști rămâne o problemă

Pentru cei care își caută un loc de muncă, domeniile cu cele mai multe oferte de angajare sunt vânzările, IT/Telecom, Inginerie, Financiar/Contabilitate și sectoarele de producție și logistică. Deficitul de specialiști rămâne însă o problemă mai ales când vine vorba de personal cu experiență și calificat.

În noul context economic, angajații merg la interviuri, își depun CV-ul de angajare, însă acceptă cu greu un nou loc de muncă.

Marius Marin, angajat: „Contează să te simți bine, să te simți confortabil, să ai stabilitatea asta ținând cont de contextul economic pe care îl trăim”.

Potrivit unui studiu recent, 40% dintre angajații români sunt optimiști și spun că anul 2023 va fi unul bun din punct de vedere profesional.

Doar 27% cred că va fi mai dificil, iar 16% susțin că nu vor exista schimbări, comparativ cu anul trecut.

Totuși, anul acesta mare parte dintre salariații români vor fi mai atenți cu banii, își vor lua mai mult timp liber și vor fi precauți cu starea lor de sănătate.

 

Sursa: Pro Tv