Back To Top

Ioana Mucenic și Paul Cotor lansează o agenție de comunicare strategică: MINIO STUDIO

Ioana Mucenic si Paul Cotor lanseaza o agentie de comunicare strategica: MINIO STUDIO

După despărțirea de Pastel, agenția pe care a înființat-o în urmă cu 10 ani, Ioana Mucenic pornește o nouă agenție de comunicare, de această dată alături de Paul Cotor. Noua agenție are un focus sporit pe strategie și inovație și a început direct cu o echipă de 13 persoane.

Chiar dacă startul său oficial este astăzi, compania are deja în derulare campanii pentru clienți de prestigiu din piața locală. Obiectivul Minio Studio este acela de a provoca brandurile să țină pasul cu consumatorii.

„Industria de comunicare a devenit tot mai complexă, iar rolul nostru, ca și agenție, este să înțelegem problemele consumatorilor și să îi conectăm pe aceștia cu brandurile, prin soluții inovatoare.” a declarat Ioana Mucenic (CEO al companiei).

„Îndeplinirea acestei promisiuni este tot mai dificilă. De aceea, Minio Studio își susține clienții cu ajutorul unui arsenal unic în piață: o echipă puternică, o rețea de consultanți cu expertiză în diferite piețe, instrumente de analiză a trendurilor și o metodologie proprie, numită REFRAME (în curs de înregistrare).” a punctat Ioana Mucenic.


Ioana Mucenic (CEO al companiei)

 

„Concurența din această piață este prea mare ca să ne permitem să fim încă o agenție.”, a spus Paul Cotor (partener & Head of Creatives).

„Realizăm campanii integrate de comunicare, ce iradiază de la o strategie bine pusă la punct. Le implementăm direct sau prin intermediul partenerilor cu expertiză pe piețe și canale de nișă. Rețeaua de alianțe strategice este un avantaj competitiv pe care il dezvoltăm zi de zi.”, a încheiat Paul Cotor.


Paul Cotor (partener & Head of Creatives)

 

Agenția se mândrește cu faptul că este un start-up într-o piață puternic concurențială. Conform statisticilor, doar 1 din 10 companii devine un succes.

Pe această premiză, angajații Minio Studio au creat blogul agenției, unde vor posta zilnic articole despre evoluția sa, cu victoriile și înfrângerile sale. În acest fel, cititorii pot vedea în mod real dezvoltarea companiei, într-o inițiativă unică prin sinceritatea sa.

„Vrem să fim transparenți și să ne spunem povestea care se construiește chiar acum, sub ochii noștri, ai tuturor. Ne dorim ca, în timp, blogul nostru să devină o comunitate a oamenilor care muncesc, pentru a reuși să-și îndeplinească visele. Ne puteți citi aici„, a declarat Ana Achimescu (Head of Accounts).