Back To Top

[Obsesii part-time] Paul Cotor (Minio): La început, a fost îngrozitor. Cu dureri de mușchi pe care nu știam că îi am

Pasiunea – ca orice altceva – își are prețul ei. De exemplu, două ore de somn, în fiecare zi. Paul Cotor @ Head of Creatives MINIO STUDIO, se trezește la 6.30 în loc de 8.30. Dar a făcut 100+ km înot pe parcursul anului 2018 și a bifat  5 ture majore cu bicicleta. 

Cea mai grea parte a fost să renunț la comfort. La căldura patului la ora 6:30. A fost foarte greu să lupt cu mine să nu renunț când mii de gânduri îmi inundau mintea în timp ce întindeam brațul pe apă și îl roteam, din nou și din nou și din nou, și de ce, și cât mai trebuie să fac asta ca să se simtă vreo diferență…

A vrut să renunțe de zeci de mii de ori. Dar nu a făcut-o. Și apoi, treptat, scuzele ”nu am timp, nu am cu cine, e prea urât afară, sunt prea obosit” au dispărut și ele.

În publicitate

La început nu aveam nicio legătură cu ce fac acum. Am făcut doi ani de arhitectură, dar m-am lăsat de ea în timp ce lucram ca DTP-ist la o revistă mai puțin, sau și mai puțin cunoscută. De acolo am ajuns pentru prima dată într-o agenție de advertising, în 2005, pe postul de graphic designer. A fost o schimbare șocantă, dar m-am adaptat rapid.

Context & inspirație

Pasiunea mea este sportul, mai exact ciclism și înot. Cu bicicleta mi-a plăcut „să mă dau” de când eram mic, dar odată cu job-urile a intervenit și o mare pauză, de câțiva ani. Similar s-a întâmplat și cu înotul, mi-a plăcut apa de când mă știu, dar nu am știut niciodată să înot bine.

La sfârșitul lui decembrie 2017, la MINIO pregăteam o campanie pentru JYSK, care este sponsor al Comitetului Național Paralimpic. Așa i-am întâlnit pe cei trei protagoniști ai campaniei #NICIOSCUZĂ, Arian, Filip și Gabriela, trei oameni incredibili care fac sport de performanță în pofida dizabilităților pe care le au. Deci, eu, Paul, care făceam sport sporadic, de câteva ori pe an, lucram la o campanie care să facă publicul să conștientizeze că NU ARE NICIO SCUZĂ să nu facă sport! Pe scurt, m-a mișcat puternic întâlnirea cu cei trei, iar Arian Notrețu, care se antrena pentru Jocurile Paralimpice de la TOKYO 2020, a fost inspirația mea să învăț să înot bine și să mă reapuc de sport consecvent.

Ce a urmat 

Cum a început 2018, mi-am pus ca obiectiv să înot 100km cumulați pe toată perioada anului și să merg la cel puțin 5 ture lungi cu bicicleta. Era un obiectiv destul de greu de atins pentru că implica să îmi schimb semnificativ obiceiurile, să îmi fac un program de antrenament și să mă țin de el. Dar mi-am spus că dacă nu o fac acum, la 38 de ani, atunci când?

Cum ai învățat

La început, mi-am alocat două zile fixe pe săptămână. Astfel, știam că marți și joi, ora 20, am înot. Și m-am ținut de asta cu dinții. În prima jumătate a anului nu am ajuns de două-trei ori, dar am recuperat în weekend-uri. O perioadă am înotat cum știam eu, mai mult mă luptam cu apa, și la sugestia soției mele mi-am luat și lecții cu instructor personal. A fost foarte greu la început, îmi veneau în minte mii de motive și scuze să renunț. Dar am continuat. De la 500 de metri înotați chinuit și cu o mulțime de pauze și fără suflare, am ajuns la recordul personal de 2.500 de metri într-o oră. O performanță personală de care sunt foarte mândru.

Pentru bicicletă, cum a început sezonul de ture, m-am băgat în grupuri de cicliști pe Facebook și mi-am făcut un calendar cu turele anunțate. Am ieșit cu MTB-ul și pe la mijlocul verii mi-am luat o cursieră bună, la mâna a doua, și prima tură cu ea a fost o traversare a Transfăgărășanului dinspre Sibiu până la Pitești. Genială experiența! Apoi au urmat Transalpina și alte ture.

Transformări

Mi-am îndeplinit obiectivul, am cumulat 100+ km înot pe parcursul anului 2018. Am bifat cele 5 ture majore cu bicicleta. Mi-am depășit așteptările și am început să mă organizez mai bine. Am început să mă trezesc la ora 6:30 în loc de 8:30. Cu două ore mai devreme!

Timp & efort

Temporar, am înlocuit înotul cu mersul la sală de 3 ori pe săptămână. Iar cu bicicleta încerc să merg o dată pe lună într-o tură mai lungă de weekend. Cea mai grea parte a fost să renunț la comfort. La căldura patului la ora 6:30. A fost foarte greu să lupt cu mine să nu renunț când mii de gânduri îmi inundau mintea în timp ce întindeam brațul pe apă și îl roteam, din nou și din nou și din nou, și de ce, și cât mai trebuie să fac asta ca să se simtă vreo diferență…

Cea mai frumoasă parte? Când am trecut de la lupta cu apa la alunecare prin apă. O schimbare enormă. Când am început să văd rezultate de la o săptămână la alta. Când am urcat Transfăgărășanul fără să mă dau jos de pe bicicletă, în condițiile în care anul anterior l-am făcut aproape integral doar push-bike. Incredibile momente.

De ce e nevoie 

E nevoie de motivație. Să îți placă. Să nu te sperie efortul susținut. Să o faci regulat. Fără consecvență nu poți să performezi. Singura regulă e să nu renunț. Când îmi e greu îmi vine în minte vorba lui Bear Grylls: „Când simți că nu mai poți, ești doar la 40% din potențialul tău.” Și continui.

Momente în care ai vrut să renunți

Da, mii! Zeci de mii! La început, mai ales cu înotul a fost îngrozitor. Cu dureri de mușchi pe care nu știam că îi am. Cu mahmureală post antrenament de nu îți mai vine să faci nimic. Dar am perseverat și, de la nu am timp, nu am cu cine, e prea urât afară, sunt prea obosit, am început să mă organizez, să mă alătur grupurilor de oameni cu aceleași pasiuni, să mă întreb cum o să mă simt după ce trece ziua fără să fac ce îmi propusesem. #NICIOSCUZĂ. M-a motivat dorința de a fi mai bun, de a îmi îndeplini obiectivul. Știam că dacă reușesc să îl îndeplinesc voi fi într-o formă fizică mai bună decât cum am început. Și a meritat.

Descoperiri

Am descoperit că pot să îmi schimb obiceiurile de somn. A fost o surpriză șoc. Credeam că așa sunt construit eu să funcționez mai bine noaptea. Dar funcționez excelent și ziua. Am descoperit super oameni în turele pe care le-am făcut cu bicicleta. Mai ales în turele mai lungi de 100km, începi să vezi dincolo de aparențe. Descoperi prieteni. Descoperi că poți să împingi limitele. Descoperi aventuri.

Punctul de intersecție

Inspirația și motivația de a face sport constant au venit din campania noastră #NICIOSCUZĂ. Sper că mai sunt persoane care au renunțat la scuze și au început să facă sport după ce au văzut-o.

Acum merg la sală înainte de birou, de trei ori pe săptămână. Merg cu bicicleta la birou de câte ori am ocazia. Munca și sportul merg mână în mână.

Sursa: https://bit.ly/2ZuxltN