Back To Top

Andreea Bratu: Jurnal de Copywriter la Minio

 

Recunosc, nu am plănuit să lucrez la Minio. Și nici n-am plănuit să-mi placă atât de mult aici, mai ales că firea mea ușor anxioasă nu-mi permite să mă atașez atât de tare de locuri sau, doamne ferește, să îmi placă să lucrez într-un colectiv mai numeros. Suntem 26 de oameni, fiecare cu talentele sale mai mult sau mai puțin ascunse și pot să spun cu mâna pe inimă că după 3 luni, simt că lucrez aici de-o viață. But that’s besides the point.

 

Am început să lucrez la Minio în vara lui 2019, după câteva interviuri și un test de-o zi care, la o adică, mi s-a părut un pic mentally-draining. Dar aș minți dacă aș spune că n-a fost fun, mai ales după ce mi-am dat seama că trebuie să-l tratez ca pe un pitch. Fie vorba între noi, întregul proces de recrutare mi s-a părut oarecum intimidant la început, însă la încurajările unui fost coleg Art, m-am aruncat cu capul înainte pentru că, în final, nu aveam nimic de pierdut.

 

A început cu o discuție la o firmă de HR, apoi a mai urmat încă una, cu Head of Operations-ul Minio, apoi testul ăla de o zi și alte două teste de personalitate. Au văzut ei ceva ok în tot ce am făcut acolo pentru că fix la o săptămână distanță, începea prima mea zi de Copy la Minio. Și-a fost un pic cu emoții. Oameni noi, fețe noi, proiecte noi. Venind dintr-o agenție cu 5 oameni (myself included), îți cam dai seama de unde emoțiile.

 

Să fii Copy la Minio e cel puțin interesant. Știu că sună ca un buzzword, însă mi se pare cel mai potrivit. Am avut și norocul să nimeresc într-o perioadă mai relaxată, fără pitch-uri sau stres cu proiecte noi, deci am avut destul timp de acomodare. Dar când au început pitch-urile, oh doamne, ține-te bine. Nu, nu vorbesc de overtime și lucrat în weekenduri pentru că aici nu se practică, însă volumul de lucru și toate brainstorming-urile au fost cel puțin obositoare pe moment. Dar dacă e să privesc în retrospectivă, a fost una dintre cele mai fun perioade, fix pentru că nu făceam același lucru două zile la rând. Iar pe mine asta mă ține în priză și e unul dintre motivele pentru care am ales să lucrez în domeniu.

 

Să fii Copy la Minio e și educativ. Toate meeting-urile de final de săptămână, workshop-urile interne și cursurile de creative thinking și-au lăsat deja amprenta asupra minții mele de Copy și asupra modului în care lucrez și îmi organizez timpul. Iar cum advertisingul e un domeniu aflat mereu într-o continuă schimbare, îmi e util să țin pasul cu ultimele trenduri.

 

Dacă ar fi să dau ceva sfaturi unui creativ aflat la început de drum, i-aș zice să aibă răbdare. Muuultă răbdare și o minte cât mai deschisă. Și să nu-și uite mândria, orice ar auzi de prin alte părți. Pentru că, până la urmă, satisfacția unei campanii bune la care ai lucrat e unul dintre cele mai faine sentimente pentru un om de creație.