Back To Top

[Obsesii part-time] Teofan Gavriliu: Putem spune ca dau afara in muzica ce e in exces, dar imi si iau energie din muzica to keep going

Teofan Gavriliu a vrut sa devina chitarist de cand era mic. Dar dupa multe discutii in contradictoriu cu tatal lui, care i-a explicat ca muzica nu tine de foame, a facut Facultatea de Graphic Design din Toronta si acum lucreaza in publicitate in Romania, e Art Director la MINIO STUDIO. Si-a urmat totusi pasiunea pentru muzica si a invatat sa cante la pian si chitara. Si apoi, in liceu, la saxofon si acordeon. 

Am luat lectii de chitara de la Mihai si de pian, de la un profesor sarb, foarte simpatic, dar la acordeon am invatat aproape singur tot, cu foarte putin ajutor, povesteste Teofan

Dupa ce s-a intors in Romania, si-a facut o trupa post-rock/ indie, numita Pleaca, impreuna cu varul lui si alti doi prieteni foarte buni. Cu ei compune si canta de placere, au concerte cu 30 de oameni si lasa deoparte alte asteptari. 

Am avut eu vise din astea de adolescent cu ambitii fantastice, dar mi-am dat imediat seama ca nu are nici un sens. Fac ce fac pentru ca imi place, spune Teofan.

 

Drumul spre publicitate

Incepe destul de simplu: am emigrat in Canada cand eram doar un pusti, la 15 ani. Dupa ce am plecat, am facut liceul acolo. Liceul nu a durat mult si a fost destul de boring – am facut acolo arte si muzica, dintre care muzica mi-a placut cel mai mult.

Tatal meu este graphic designer de mai bine de 30 de ani si am avut ce invata de la el, fiind cel care m-a impins pe directia graphic design. Mie mi-a placut foarte mult graphic design-ul pentru ca era despre ce vrea si clientul. Mi-a placut pentru ca parea, si este intr-un fel, un mod mult mai aplicat de a schimba ceva in lumea asta, decat a fi pur „artist” in sensul ala putin trecut al cuvantului.

Totusi aveam si alte pasiuni, printre care si muzica. Dar tata mi-a zis foarte clar faptul ca o sa ajung pe drumuri, daca imi inchipui ca o sa fac bani cu muzica in felul in care imi doream eu. Dupa mai multe dialoguri in contradictoriu, am decis pana la urma sa merg in graphic design si m-am dus la Facultatea de Graphic Design din Toronto – OCAD University. Fost colegiu, dar cand m-am inscris eu, era facultate de vreo 3-4 ani. Dupa ce am terminat 4 ani de facultate si mi-am luat licenta, m-am intors in Romania.

 

Context & inspiratie

Asta e amuzant. De cand eram mic, am vrut sa devin chitarist, haha! Dar imi placea sa si cant cu vocea si cantam singur in camera ca nebunul – bineinteles groaznic. Dar mama avea o fascinatie sa cant la pian – pana la urma am ajuns sa le fac pe toate trei. Tata a fost si el intr-o trupa, canta la cateva instrumente, si mi-a stiut pasiunea asta pentru muzica. Asa ca, imediat ce am aterizat in Canada, m-am trezit cu o chitara in mana, la care am ajuns destul de bun in no time.

In 2 ani de studiu, am ajuns sa cant cu tata intr-o trupa de jazz si eram destul de bunicel. La liceu, am cantat la saxofon alto in orchestra scolii si am vrut sa intru in clubul de jazz, dar a trebuit sa ies pentru ca cei din club se ofticau ca eram mult mai bun decat ei si nu stiam note. Ce prostie! In paralel cu chitara, am inceput sa studiez si pian si acordeon, cel din urma fiind cel mai interesant lucru.

 

Ce a urmat 

La inceput am cantat intr-o trupa de jazz cu tatal meu care canta la contrabass, eu la chitara, si profesorul meu de chitara, care facea chitara solo/improvizatie. Am cantat in formatia asta ceva vreme, iar apoi profesorul meu de chitara, Mihai, nu a mai putut continua cu noi. Asa ca, zis si facut, am inceput sa cant la acordeon si cantam in strada cu tata – aveam un generator de curent electric pe benzina, un amplificator, si asta era. Suna destul de bine, doar noi doi.

 

Cum ai invatat

Am luat lectii de chitara de la Mihai si de pian, de la un profesor sarb, foarte simpatic, dar la acordeon am invatat aproape singur tot, cu foarte putin ajutor.

 

Transformari

Dupa ce m-am intors in Romania, impreuna cu varul meu si alti doi prieteni foarte buni, Sabin si Mircea, am facut o alta trupa, de data asta de post-rock / indie, numita Pleaca. Cu ei am avut mai multe etape de transformare.

Prima data am cantat la clape, apoi am avut doua chitare – la una cantam eu, iar apoi, dupa ce am facut putin canto, m-am oprit la a fi vocalist. De cand am venit in Romania am inceput sa cant la voce si acum invat sa cant la caval.

Cu timpul am inceput sa pricep muzica mai putin din punct de vedere performant – cum e in jazz de exemplu, unde accentul se pune pe cat de bine stii muzica din punct de vedere strict academic, si mai mult din punct de vedere senzorial si emotional, fiind concentrat mai mult pe feeling-ul pe care il da o piesa, decat pe nivelul ei de complexitate.

Astfel, am ajuns sa facem melodii in trupa in care liniile fiecarui membru sunt relativ simple, dar impreuna au un impact minunat. Mie imi place foarte mult ce fac in trupa. Partea vocala si versurile sunt un lucru concret cu care contribui mereu.

Totodata, m-am apucat sa si produc muzica electronica, sub numele Noet Sonersco. Aici fac un fel de experiment muzical, in care incerc sa demonstrez cum muzica techno si cea ambientala sunt un curent muzical de aceeasi nuanta meditativa, dar care au evoluat pe doua filoane culturale diferite, daca pot sa spun asa. Incerc sa demonstrez lucrul asta unindu-le in acelasi stil muzical. Ma ciocnesc de multe probleme, una dintrele ele, cea mai evidenta, fiind ritmul, existent in techno si inexistent in ambient, dar si multe alte chestii.

Nu stiu in ce as dori sa se concretizeze. Nu cred ca mai am sperante clare in muzica. Mai ales in muzica in afara mainstream-ului. Nu am nici o asteptare – am avut eu vise din astea de adolescent cu ambitii fantastice, dar mi-am dat imediat seama ca nu are nici un sens. Fac ce fac pentru ca imi place.

 

Timp & efort

Acum, din pacate dedic mai putin timp. Vreau sa fac cursuri de caval, pentru ca e un instrument care imi bucura cel mai mult sufletul. Cu instrumentul asta simt ca am descoperit ce cautam de multa vreme. Din pacate, am tot mai multe lucruri de facut si incerc sa imi dozez timpul si sa il folosesc unde trebuie.

Partea frumoasa in a cunoaste atat de multe instrumente este ca am o bogatie de exprimare a fenomenului muzical, care ma ajuta foarte mult in ce vreau sa fac. Depinzand de cum suna ceva, pot folosi ori pian, ori acordeon, ori electronic, s.a.m.d. Partea proasta este ca nu am timp sa repet la fiecare in mod egal. Asa ca am decis sa setez anumite prioritati si sa pun anumite instrumente „on call”, adica sa invat ce e de invatat cand am nevoie, in timp ce studiez activ la anumite instrumente de suflet, momentan cavalul si pianul.

 

De ce e nevoie

E nevoie in primul rand de instrumente. Alea clar iti trebuie. Clar! Disciplina, sincer nu am – in afara de orele de repetitii pe care le setez cu trupa. Cand vreau sa cant, cant. Am fost invatat muzica foarte academic, pentru ca am un background cu foarte mult jazz. Se discutau scale, terte, cvinte si alte fantasme. Cand am ajuns la o alta intelegere asupra felului de muzica pe care vreau sa il fac, am uitat tot – intentionat. Si am ajuns sa reproduc notele pe care vreau sa le fac la chitara, la voce sau la alt instrument – ma ghidez doar dupa ureche – cum fac lautarii. Cant la ce vreau cand vreau, dar acum ca vreau sa studiez cavalul, asta e principalul instrument pe care as vrea sa ma focusez, in paralel cu pianul sau acordeonul. Inca nu m-am decis clar.

 

Momente in care ai vrut sa renunti

Am avut foarte multe momente in care am vrut sa renunt, in special pentru ca risc sa nu profesez in nici un instrument daca tot descopar altele noi. Iar timpul e tot mai putin. Cateodata, realizez ca ma aglomerez foarte tare si imi vine sa le vand, sa scap de ele, dar nu mai vreau asta. Vreau sa fie natural si sa vina toate atunci cand trebuie. Asa trebuie sa fie arta libera.

Ma motiveaza foarte mult trupa. Ma tine in dorinta asta de a spune mai multe in continuu, din punct de vedere muzical, si de a fi mereu acolo, atat eu, cat si ei, practic reprezentand prin cuvinte ce vor sa spuna muzical – si pana acum, din cate imi spun, o fac destul de bine.

 

Descoperiri

In primul rand am descoperit ca e foarte greu. Foarte greu – trebuie sa fii activ in continuu, iar lumea trebuie sa te stie mereu. Intr-un fel e enervant, pentru ca lumea incepe sa asocieze orice fenomen artistic tot mai mult cu tipul de cultura in care se afla, lucru care este mai mult sau mai putin normal. La ce ma refer este ca lumea incepe sa vada o trupa ca un feed de Instagram. Incepe sa nu mai conteze atat de mult contentul, cat frecventa cu care il livrezi. Asta nu inseamna ca oamenii nu mai apreciaza ce faci, dar exista o doza de frivolitate in aprecierea artei, frivolitate care se vede peste tot. Cu asta m-am lovit putin.

Bine, noi suntem si trupa mica, insa ma uit la alti artisti si incep sa vad asta, cu atat mai mult cu cat – de exemplu – incepe sa fie tot mai apreciata muzica electronica, pentru ca e mai usor de produs decat in trupa. Are mai putine etape. Fiind mai usor de produs, este produsa mai des si de tot mai multa lume.

Noi nu avem un public numeros, sunt concerte la care vin si 30 de oameni. Nu ne deranjeaza. Insa de fiecare data cand avem public nou, suntem apreciati si publicul vechi ramane in mare parte. Stilul nostru nu este asa de aparte, nu facem lucruri noi cu care lumea nu se poate relationa. Indie-ul este destul de raspandit si noua ne place ce facem – lumea ne apreciaza.

 

Punctul de intersectie

Pentru muzica nu imi trebuie foarte mult timp. Dar ma ajuta foarte mult la comunicare, dandu-mi o cale de a ma confrunta usor cu provocarile de ordin creativ. Mai ales ca design-ul are perioade in care este si foarte dull si restrictiv, muzica e o forma in care pot sa imi exercit din plin energia, dar totodata sa ma mentin pe linia de plutire si proaspat, ca si manifestare si perceptie artistica. Intr-un fel, putem spune ca dau afara in muzica ce e in exces, dar imi si iau cateodata energie din muzica to keep going.

 

Sursa: https://bit.ly/2wuU6Ri