Back To Top

Viața în agenția de publicitate MINIO, prin ochii unor studenți

Trăim într-o lume în care totul se schimbă din ce în ce mai rapid, iar domeniul Comunicării evoluează constant. Curioși din fire și pasionați de acest domeniu, ne dorim întotdeauna să ținem pasul cu tot ceea ce este nou și să fim la curent cu ultimele tendințe din PR și Advertising. Astfel, de curând am fost în vizită la Minio Studio să descoperim povestea și secretele din spatele unei agenții de Publicitate.

Încă de la început am fost întâmpinați de o atmosferă degajată, prietenoasă, în care monotonia pare că nu își face apariția niciodată. O gașcă de oameni foarte cool, pasionați și creativi, au fost bucuroși să ne vorbească despre rolul lor din agenție, precum și despre responsabilitățile pe care le au în funcție de departamentul din care fac parte. Aceștia au fost deschiși să ne împărtășească diferitele experiențe și situații cu care se confruntă zilnic, dar și să ne ofere răspunsuri la curiozitățile avute cu privire la modul de lucru din cadrul unei agenții.

Pentru început, am aflat de la Marius Marin, PR Manager, că Minio este o agenție orientată spre Digital și inovație, iar prin proiectele realizate pentru diferiți clienți încearcă să impresioneze într-o manieră cât mai plăcută și relevantă pentru profilul agenției. Totodată, Marius ne-a vorbit și despre provocările pe care le aduce munca într-o agenție de Publicitate:provocările sunt zilnice pentru noi, de la campaniile pe care le facem pentru clienți, până la organizarea de evenimente, acolo unde și noi suntem prezenți. Influencerii sunt o componentă din ce în ce mai dorită și mai provocatoare pentru campaniile cu clienți, de la a-i identifica pe cei relevanți, care să se potrivească respectivei campanii, până la a vedea un spot publicitar în care influencerul transmite mesajul mai departe așa cum și-a propus campania, și, implicit, clientul. De asemenea, să te asiguri că evenimentele și tot ceea ce faci tu ajunge la oameni, îi implică și că primești un feedback pe măsură.

Paul Cotor, Head of Creatives, ne-a vorbit despre ce înseamnă departamentul de creație: în departamentul de creație e un haos organizat, primim briefuri, facem brainstorminguri și alegem varianta cea mai potrivită. Avem multe de făcut, de la campanii de amploare, care ne ocupă mai mult timp, la alte lucruri cum ar fi Social Media, în care trebuie să faci postări, vizualuri care să aibă impact. De asemenea, ne-a spus cât poate fi de provocator să fii în pas cu tendințele și în același timp să fii relevant și în concordanță cu schimbările din Social Media, tehnologie, dar și cu dorințele clienților.

 

În mica noastră călătorie prin agenție, am ajuns în departamentul de Account, unde am stat de vorbă cu Călin Ionescu, Head of Accounts, și am descoperit ce presupune acest job și ce atribuții îi revin unui Account în cadrul agenției: pe lângă partea de gestionare a conturilor de clienți, mă ocup și de gestionarea întregului departament de Account (asta implică coordonarea mai multor proiecte prin supervizarea oamenilor din departament) mă asigur că ne atingem targetul, ne încadrăm în deadline-uri și livrăm ceea ce trebuie la client. Jobul unui account este de a fi o interfață, ca un fel de translator între ceea ce își dorește clientul și ceea ce trebuie transmis către agenție. Clientul ne spune ce obiective are și noi trebuie să găsim cea mai bună soluție astfel încât să putem realiza proiectele și să atingem obiectivele propuse.

Și pentru că ne-au spus că Minio este o agenție care pune accentul mai degrabă pe strategia din spate, Cristiana Pană, Head of Strategy, ne-a vorbit despre munca de strategie și ne-a spus că strategia pe care o face la Minio include, pe lângă partea de concept și planning, și partea de research. Astfel, ea a afirmat că: „Strategia presupune un lucru destul de strâns cu echipa de creație pe tot ce înseamnă identificarea de insighturi de consumator pe baza cărora dezvoltăm o direcție strategică pentru brandul respectiv. În colaborare cu colegii din creație facem un concept creativ care să ilustreze respectiva direcție de comunicare. Cristiana ne-a vorbit despre ce consideră a fi cea mai dificilă parte din strategie, dar și ce îi place cel mai mult din ceea ce face: Cea mai grea parte din strategie e momentul acela când se întâlnește realitatea cu ceea ce își dorește clientul, pentru că de multe ori ceea ce ne dorim nu se poate implementa ca atare și atunci trebuie să găsești acea soluție care poate să păstreze ideea creativă în picioare fără a dubla, tripla, bugetul. Cam asta înseamnă: cum procedezi ca ideea creativă pe care ai aprobat-o cu clientul să se întâmple cât mai aproape de propunere și să nu se dilueze realitatea nevoilor de business, etc. Cel mai mult îmi place declicul – momentul acela în care găsești insightul corect și îți lași puțin ideile să se sedimenteze. Sunt acele zile în care crezi că nu găsești ideea creativă și pur și simplu îți vine dintr-o dată, acel moment în care spui ,,aha” e cel mai tare. Eu am un profil de mate-info în spate și deliciul era când găseai soluția de rezolvare a unei probleme, era un fel de ,,wow, I did this”.

În final, Cristina Ștefan ne-a vorbit despre experiența sa ca Intern, despre atribuțiile pe care le are în cadrul agenției și despre cum a luat contact cu Minio: Am diferite atribuții, în principiu eu sunt pe partea de PR, dar mai am și alte activități, astfel încât să interacționez cu toate departamentele. Minio a fost agenția cu care am avut pentru prima oară contact de când am intrat la facultate și am făcut primii pași în acest domeniu. Când am intrat în PR&Ad Fair, primul task a fost să scriem un articol despre o agenție, iar prin tragere la sorți, mie mi-a picat Minio. După research-ul făcut mi s-a părut foarte drăguț și am zis ,,vai ce șmecheri sunt”. Apoi la organizarea PR&Ad Fair am ținut legătura cu Marius, PR Manager Minio, am colaborat pentru tot ce a presupus participarea agenției și atunci am văzut și cum lucrează. Mi-a plăcut extraordinar de mult când am văzut cât de implicați sunt și că au tratat evenimentul serios.

În urma vizitei la Minio, am aflat povestea unei agenții concepute cu multă pasiune și dorință de a realiza lucruri cât mai frumoase și am descoperit cât este de important să fii mereu la curent cu noile tendințe din domeniu și să te bazezi întotdeauna pe insighturi pertinente și reale. Vă mulțumim pentru invitație și pentru că ați împărtășit cu noi aspecte și experiențe din agenție.

Sursa: https://bit.ly/2HkuIjK